În martie 1915, la Craiova, cu scopul prezentării opiniilor şi revendicărilor lor politice, refugiaţii basarabeni au întemeiat periodicul «#Basarabia». Obiectivul publicaţiei era cuprins în articolul din primul număr, intitulat Nu uitaţi Basarabia. Două milioane de moldoveni asupriţi imploră ajutorul fraţilor liberi. Periodicul a solicita ca guvernul român să „acţioneze pentru eliberarea”, în primul rând, a românilor basarabeni, ameninţaţi cu asimilarea totală sub dominaţia rusească, fiindcă în Transilvania românii au o conştiinţă naţională „foarte dezvoltată” şi au forţa necesară pentru a rezista încă în faţa politicii de deznaţionalizare. În aceeaşi direcţie a acţionat şi Liga basarabeană, constituită în 1915.

Anunțuri
Anunțuri

Confruntarea de opţiuni s-a manifestat şi în Parlamentul României.

Constantin Stere, singurul parlamentar de origine basarabeană, a subliniat că nimeni nu are dreptul de a renunţa la „mormintele strămoşilor care zac peste Prut”. Rusia, aflată în pragul unei revoluţii populare, va fi înfrântă în războiul actual şi, din această cauză, România trebuie să lupte împotriva ruşilor pentru eliberarea Basarabiei. În ceea ce priveşte Transilvania, aceasta, care „nu a pierit într-o mie de ani, nu va pieri nici de azi înainte”.

Cealaltă tabără, filo-franceză, mult mai numeroasă, a venit cu argumente etno-demografice şi economice: „Câţi români sunt în Basarabia, câţi români sunt peste Carpaţi? Ce suprafaţă are Transilvania? Ce suprafaţă are Basarabia?” (deputatul G. Diamandi). Alt lider politic sublinia: „Ar fi o crimă de neam: Nu sacrific 3-4.000.000 de români pentru 6-700.000 din Basarabia”.

Anunțuri

În optica guvernului, Regatului României este într-o anumită măsură apărat de Puterile Centrale printr-un lanţ muntos, în timp ce frontiera cu Rusia era descoperită. În plus, situaţia din imperiul dualist era considerată a fi mult mai dramatică, Austro-Ungaria fiind lipsită de şanse pentru a rezista unui şoc puternic, în timp ce experienţa revoluţiei ruse din 1905-1907 părea să demonstreze „viabilitatea” Imperiului Ţarist. În fine, nu existau garanţii că diplomaţia austriacă nu va încheia o înţelegere cu Petersburgul privitoare la împărţirea României.

Din aceste considerente, alternativa optimă a fost apreciată a fi intrarea în război de partea Antantei pentru a elibera Transilvania, Banatul şi Bucovina, în timp ce soluţionarea chestiunii regiunii dintre Prut şi Nistru trebuia amânată pentru o situaţie internaţională favorabilă. Atunci când, la 4/17 august 1916, România a semnat tratatul de alianţă cu Antanta, Ion I. C. Brătianu ar fi spus: „Am renunţat la Basarabia, am comis o adevărată nelegiuire”. Însă, aşa cum afirma I. G. Duca, liderii politici de la Bucureşti nu se îndoiau de faptul „că ceasul Basarabiei va suna, cum sunase ceasul Ardealului, al Banatului şi al Bucovinei”. #Razboi