#eudoxiu hurmuzachi a sprijinit pe larg şi lupta locuitorilor din ocolul Câmpulungului Moldovenesc, care de ani de zile se judecau cu fiscul austriac şi care l-au rugat să le poarte un proces cu statul pentru revendicarea moşiilor lor acaparate de Fondul bisericesc din Bucovina. Printre numeroasele documente pe care le copiase în arhivele din Viena, el a găsit destule dovezi documentare, pe baza cărora a alcătuit un memoriu, înaintat în 1861 curţii imperiale sub titlul de „Strigătul de ajutor al comunelor ocolului Câmpulungului Moldovenesc din Bucovina”, prin care câmpulungenii aveau să câştige procesul cu organele fiscale austriece, proces care a durat din 1844.

Anunțuri
Anunțuri

În toţi anii, în care a făcut investigaţii în arhivele din Viena, dar şi în cele aflate în alte oraşe ale Imperiului habsburgic, Eudoxiu Hurmuzachi „nu şi-a cruţat forţele, odihna şi banii pentru reuşita acestor cercetări istorice”. El lucra mai multe ore pe zi, făcând din munca de cercetare ştiinţifică o adevărată pasiune. Documentele din arhivele ministerelor austriece le-a studiat nestingherit în 1846 şi 1847, apoi, după mari întreruperi, această nobilă activitate a fost reluată din februarie 1852.

Despre preocupările sale ştiinţifice el îl înştiinţa, de-o vorbă, pe fratele său Constantin, prin scrisoarea expediată acestuia la 6 aprilie 1852: „Ocupaţia mea principală este explorarea tuturor arhivelor ministerelor..., pentru a scrie o istorie documentată a Moldo-Vlahiei, sau mai bine zis, a naţiunii române.

Anunțuri

Zilnic lucrez mai multe ore..., unde continui colectarea documentelor întreruptă prin absenţa mea, servindu-mă de doi copişti stabili. Posed acum copii frumoase de pe 600 documente, rapoarte, instrucţiuni etc., de importanţă istorică mai mare sau mai mică, care cuprind peste 250 coale şi varsă o nouă lumină asupra multor probleme istorice din trecutul Principatelor Române, îndeosebi asupra relaţiilor cu Austria. După Paşti voi angaja cu bani grei probabil patru copişti fiindcă mi s-a permis accesul atât în Arhiva Ministerului de Război, cât şi în cea a fostei cancelarii ungureşti. Afară de această voi primi după puţine zile de la Bach autorizaţia să fac cercetări în arhivele din Budapesta, Sibiu, Cluj, Braşov, Lemberg şi Veneţia. Material documentar se mai găseşte la Berlin şi Műnchen, mai mult însă la Muntele Athos, de unde mi s-a trimis o listă a documentelor păstrate acolo, tot lucruri care trebuie să intereseze pe un adevărat român. Peste tot este vorba de o întreprindere de amploare pentru care trebuie mulţi bani şi răbdare, atât ştiinţă, cât şi voinţă, dar care în cele din urmă vor fi folositoare istoriei”.

Anunțuri

În această scrisoare E. Hurmuzachi îşi dezvăluia scopul cercetărilor sale pentru realizarea căruia nu-şi cruţa nici forţele, nici banii. El mai avea de gând să facă investigaţii în arhivele de la mănăstirile de pe Muntele Athos, de unde să plece şi la Ierusalim, însă, după propria-i mărturisire, acest plan i se părea irealizabil. În schimb, el a început să poarte o vastă corespondenţă cu direcţiile arhivelor din alte ţări europene, în rezultatul cărui fapt a primit copii după numeroase documente privind istoria românilor păstrate în fondurile din Franţa, Prusia, Italia.