#eudoxiu hurmuzachi, una din cele mai de seamă personalităţi ale istoriografiei româneşti din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi unul dintre cei mai instruiţi bărbaţi ai vremii sale, încă din tinereţe s-a îndrumat spre studii juridice şi istorice. El a făcut carte cu dascăli ambulanţi români în casa părintească din Cernauca, apoi, în perioada 1819-1831, a urmat studiile gimnaziale şi liceale în capitala Bucovinei, după care a frecventat, până în 1836, cursurile pe care şi le-a dorit în cadrul Universităţii din Viena.

Nu s-a grăbit, după obţinerea studiilor universitare, să se întoarcă în Bucovina, ci a rămas în capitala austriacă pentru a-şi pregăti doctoratul, la care a lucrat în 1840-1841, şi pentru a-şi continua studiile, îmbinându-le cu cercetările privind trecutul poporului român.

Anunțuri
Anunțuri

În vederea acestor cercetări el a obţinut de la autorităţi permisiunea de a lucra în arhivele vieneze, însă în toiul studiilor sale istorice au survenit evenimentele din 1848-1849, în care s-a implicat cu entuziasm şi care l-au determinat să se întoarcă în Bucovina, pentru a participa la mişcarea naţională şi autonomistă, mişcare care şi-a găsit cea mai vie expresie în memorabila Petiţie a Ţării din iunie 1848.

Studiile istorice în cadrul arhivelor vieneze le-a reluat după potolirea evenimentelor politice, când a revenit în capitala Austriei. El era primul român care făcea investigaţii în arhivele din Viena privind trecutul poporului român şi aceste investigaţii, începute în 1846 şi continuate cu unele întreruperi pe parcursul a mai bine de un deceniu, aveau să-i fie de un real folos viitorului istoric şi om politic.

Anunțuri

Eudoxiu Hurmuzachi a transformat la început istoriografia într-o armă de luptă pentru obţinerea drepturilor politice ale românilor din Imperiul habsburgic. În acest sens a participat la documentarea istorică a memoriului, care cuprindea cele 12 cerinţe ale românilor bucovineni, înaintat în vara anului 1848 împăratului Austriei (Zur Begrűndung der Bukowiner Landpetition). Apoi, în 1849, a alcătuit memoriul intelectualităţii româneşti din Bucovina (Promemoria des Landes petition), „menit să menţină în atenţia autorităţilor superioare austriece doleanţele populaţiei româneşti din Bucovina pentru emanciparea politică”. În scopul mobilizării la lupta naţională a tuturor păturilor şi claselor sociale din fostul ţinut moldovenesc, el a preconizat, împreună cu alţi intelectuali revoluţionari, înfiinţarea ziarului „Bucovina”, având un caracter politic, literar şi religios şi apărând din toamna anului 1848 în limbile română şi germană, conducerea lui fiind încredinţată fraţilor săi Gheorghe şi Alexandru.