Alexandru (Alecu) Hurmuzachi, publicist, om politic şi animator cultural bucovinean, s-a născut la 16 august 1823 la Cernauca, sat transprutean, aflat la o distanţă de numai 18 km de Cernăuţi. Este cel de al şaselea şi penultimul copil al boierului Doxachi Hurmuzachi, dar şi cel înzestrat cu „o fire idealistă şi poetică” şi care „dispunea de o inteligenţă rară, de un temperament vioi şi de o vervă caldă, uneori înţepătoare”. În virtutea acestor rare calităţi, #Alecu Hurmuzachi „apărea ca un geniu providenţial şi se făcu printre compatrioţii săi, ameţiţi de îndoctrinări străine, un motor puternic spre a-i însufleţi şi a-i determina spre mişcări politice şi culturale întru conservarea şi dezvoltarea fiinţei lor naţionale”.

Anunțuri
Anunțuri

Şcoala primară, gimnaziul şi liceul le-a urmat la Cernăuţi între anii 1829 şi 1841, iar studiile superioare, juridice le-a obţinut la Viena în perioada 1841-1845. După absolvirea Facultăţii de Drept din capitala Austriei, Alecu Hurmuzachi s-a întors în Bucovina, însă nu şi-a creat familie, ci a început să-şi pună întreaga sa pricepere şi avere personală în slujba intereselor naţionale. Din octombrie 1848 până în decembrie 1849 îl ajută pe fratele său Gheorghe la redactarea ziarului „Bucovina”, iar în 1850, atât timp cât a mai apărut această valoroasă gazetă, el a rămas singurul ei redactor responsabil.

Prin scrisul său, Alecu Hurmuzachi a promovat o politică de apropriere culturală a tuturor românilor, anume de aceea „Bucovina” s-a transformat într-un organ al întregii românimi.

Anunțuri

Dar Alecu şi Gheorghe Hurmuzachi s-au străduit, în primul rând, să facă din acest ziar o tribună a revendicărilor naţionale. „Bucovina” a găzduit multe informaţii privind starea reală în care se aflau autohtonii „sub stăpânirea austriacă, petiţii ale locuitorilor adresate forurilor superioare, decizii favorabile sau dezavantajoase românilor adoptate de Curtea imperială etc”. Fruntaşii românilor bucovineni, printre care şi fraţii Hurmuzachi, au alcătuit memorii şi au publicat articole menite să convingă autorităţile de necesitatea introducerii limbii române în viaţa publică a Bucovinei. Evident, Hurmuzăcheştii, alături de elita intelectuală a Bucovinei, au participat la alcătuirea celebrei „Petiţii a Ţării”, document care conţinea 12 articole sau „dorinţe” şi care a fost adoptat în unanimitate la Marea Adunare Naţională de la Cernăuţi din 20 mai 1848. Documentul, pe care şi-au depus semnăturile peste 230 de bucovineni, a fost înmânat împăratului Austriei, Ferdinand, în luna iunie a aceluiaşi fierbinte an revoluţionar.

Anunțuri

Documentul era programatic pentru înviorarea mişcării de emancipare naţională a elementului etnic autohton din Bucovina subjugată de habsburgi. Petiţionarii, majoritatea covârşitoare a cărora o alcătuiau românii, reprezentând toate stările sociale, cereau ca în primul rând să le fie îndeplinite cerinţele politice. Prima cerinţă politică consta în separarea Bucovinei de Galiţia şi în crearea unei diete provinciale. „A doua cerinţă şi-a găsit în scrisoarea de însoţire a petiţiei o tălmăcire mai amplă: păstrarea naţionalităţii prin ridicarea de şcoli elementare şi înfiinţarea la Cernăuţi a unei catedre de limba şi literatura română, prin angajarea în serviciile publice şi administrative a persoanelor cunoscătoare a limbii române şi prin obligarea autorităţilor provinciale de a folosi şi limba română în administraţie”. După multe alte demersiuni, făcute la Viena de către elita intelectuală bucovineană în vara anului 1848, „Petiţia Ţării” a prilejuit comentarii favorabile în planul dreptului istoric al românilor bucovineni de a fi înaintat îndrăzneţe cerinţe politice în continuare, datorită susţinerii şi promovării lor şi de către unii deputaţi bucovineni în Parlamentul austriac, cerinţele au fost în mare parte realizate