Primul ziar particular rusesc a fost «Бессарабский вестник» (Curierul Basarabiei), care a apărut între anii 1889 şi 1898. În perioada 1897-1905, Pavel Cruşevan a edi­tat ziarul de dreapta «Бессарабец» (Basarabeanul), cu accente antisemite distincte. Aces­ta a înfiinţat şi gazeta reacţionară «Друг» (Amicul), care a apărut în perioada aprilie 1905 – iunie 1909.

Prin acelaşi spirit conservator şi rusificator s-a caracterizat şi #presa clericală din ţinut, reprezentată prin «Кишиневские епархиальные ведомости» (Buletinul Eparhiei Chişinău). Tentativele revistei «Luminătorul» (1908-1944, cu întreruperi) de a promova un curent spiritual cu caracter naţional au fost suprimate în scurt timp de autorităţile bisericeşti.

Anunțuri
Anunțuri

În total, în perioada 1854-1899, în Basarabia au apărut 28 de periodice (9 ziare, 2 reviste, 14 buletine departamentale şi 3 calendare).

La începutul secolului al XX-lea au apărut gazete de orientare liberală: «Бессарабская жизнь» (Viaţa Basarabiei), editată cu intermitenţe între 1903-1918, şi «Эхо Бессарабии» (Ecoul Basarabiei), tipărită în anii 1906-1910. În timpul primei revoluţii ruse şi în perioada următoare au fost tipărite gazete şi reviste în limba română cu caractere chirilice şi chiar latine («Basarabia», «Moldovanul», «Viaţa Basarabiei», «Glasul Basarabiei», «Cuvânt Moldovenesc»). Acestea au promovat, într-o măsură mai mare sau mai mică, idealurile naţionale, popularizând, deopotrivă, creaţia folclorică, operele scriitorilor clasici ori ale literaţilor contemporani.

Relativa liberalizare (cu excepţia anilor 1907-1910, când în Rusia s-a instaurat reacţiunea) a vieţii politice şi creşterea numărului de intelectuali, dar şi de cititori, în cele două decenii premergătoare războiului mondial, s-au materializat în creşterea numărului de publicaţii.

Anunțuri

Astfel, între anii 1900-1917, în Basarabia au apărut circa 250 de periodice, din care 10 ziare, 4 reviste şi 2 calendare au fost tipărite în limba română (cu caractere chirilice).

Totuşi, aceste realizări importante nu erau încă în stare să modifice caracterul vieţii culturale, marcată puternic de pecetea rusificării. De pildă, Gheorghe Ghibănescu constata, în august 1912, că în capitala guberniei „elementul românesc e în mare minoritate, umbrit, sfios şi ascuns. Totul ce se arată la Chişinău e străin şi înstrăinat”. Autorităţile ţariste au reuşit să-i imprime caracterul unui „centru puternic de rusificare prin şcolile, bisericile şi presa sa. De aici (…) se radiază acel aer de rusism până în cele mai îndepărtate sate ale noastre”. #ocupatie