Desfiinţarea şerbiei în Rusia a distrus vechea ordine socială în care marea masă a poporului era privată de cele mai elementare drepturi. Pregătind şi realizând reforma agrară, autorităţile ţariste au ajuns la concluzia potrivit căreia, odată cu eliberarea ţăranilor de sub controlul boierilor, preoţii trebuie să devină factori care să poată înfrâna pornirile revoluţionare ale maselor şi cultiva loialitatea faţă de regim şi monarhie.

Pentru a atinge aceste obiective, au fost luate măsuri în direcţia îmbunătăţirii statutului clericilor şi a reorganizării comunităţilor bisericeşti. Astfel, s-a hotărât introducerea principiului eligibilităţii în numirea reprezentanţilor preoţimii în structurile administrative eparhiale (principiu ce exista în biserica moldovenească, dar anulat după anexarea Basarabiei) şi înfiinţarea congreselor eparhiale ale preoţimii.

Anunțuri
Anunțuri

În atribuţia congreselor eparhiale (primul a avut loc în martie 1868) intra controlul asupra stării materiale a şcolilor parohiale, ulterior şi dezbaterea unor probleme generale ale eparhiei. De asemenea, au fost înfiinţate congresele protopopeşti, care dezbăteau chestiuni legate de viaţa religioasă a enoriaşilor, raporturile între clerici, precum şi între clerici şi mireni, ajutorarea săracilor, orfanilor şi a văduvelor etc.

Prin legea din 22 mai 1867, s-a dispus ca la numirea preoţilor să nu se mai ţină cont de vechiul principiu, potrivit căruia erau preferaţi candidaţii care aveau legătură de rudenie cu parohii morţi sau demisionaţi. De asemenea, parohiile nu mai erau rezervate pentru copiii sau rudele preoţilor care le-au ocupat anterior, iar noii numiţi au fost scutiţi de obligaţia de a aloca o parte din veniturile bisericii în folosul familiei predecesorilor lor.

Anunțuri

Prin legea din 11 iulie 1869, copiii clericilor, clopotarii şi paznicii bisericilor nu mai făceau parte automat din tagma duhovnicească, obţinând dreptul de liberă alegere a profesiei, precum şi de a intra în serviciul statului. Pe baza acestor legi, puterea episcopului a crescut enorm (el numea parohii nu în baza drepturilor câştigate prin naştere, ci în temeiul competenţelor dobândite de candidaţi), întărindu-se centralismul în biserică. Pe de altă parte, preoţimea a fost desfiinţată ca o clasă socială închisă, inaccesibilă elementelor din alte straturi ale societăţii.

Pentru a îmbunătăţi starea materială a clericilor, s-a procedat la reorganizarea parohiilor. În anul 1869 s-a propus ca parohiile mici (care erau sărace) să fie desfiinţate şi incluse în cadrul altor parohii, fapt ce asigura preoţilor o stare materială mai bună. S-a stabilit ca în parohiile mici să existe câte un preot şi un cântăreţ, iar în cele mari un paroh, preoţi ajutori şi câte un cântăreţ de fiecare preot. În Basarabia, ca şi în Rusia, această măsură, aplicată în 1873, a condus la reducerea drastică a numărului de parohii şi apariţia unor clerici şomeri.

Anunțuri

În schimb, situaţia parohilor care au reuşit să se menţină în funcţii a devenit destul de sigură sub aspect material. De asemenea, în vederea ameliorării stării preoţimii, în ianuarie 1871, a fost adoptată hotărârea ca veniturile încasate de la vânzarea lumânărilor să nu mai fie transferate în întregime sinodului pentru întreţinerea şcolilor, ci doar o anumită cotă (25%), restul rămânând pentru nevoile eparhiei. Veniturile din vânzarea cununiţelor şi a motivelor de dezlegare au fost lăsate la dispoziţia preoţimii cercuale, cu destinaţia exclusivă a întreţinerii elevilor săraci din şcolile duhovniceşti. În plus, din anul 1867, pentru îmbunătăţirea situaţiei materiale a şcolilor aflate în întreţinerea bisericii, în bugetul statului au fost prevăzute anumite subvenţii. #reforme #Religie