Ca şi fraţii săi mai mari Constantin, Eudoxiu, Gheorghe şi Alexandru (Alecu), Nicolae îşi face studiile primare, gimnaziale şi liceale la Cernăuţi cam între anii 1833-1845. A studiat dreptul la Paris şi Berlin, dar în ambele capitale europene a stat câte un singur an. Neterminându-şi studiile superioare, cel de al cincilea fiu al lui Doxachi Hurmuzachi s-a retras la moşia părintească din Cernauca.

N-a participat în mod activ la evenimentele revoluţionare din 1848, deşi, la rugămintea tatălui său, a avut grijă ca unii dintre revoluţionarii transilvăneni, refugiaţi în Bucovina, să se simtă şi la Cernauca, şi la Cernăuţi, şi la rudele Hurmuzăcheştilor din Moldova, unde i-a condus, ca acasă.

Anunțuri
Anunțuri

Era un om vesel, petrecăreţ, îi plăceau reprezentaţiile teatrale, de dragul cărora trecea graniţa austro-moldovenească, călătorind până la Iaşi.

S-a căsătorit târziu, în 1859, la 33 de ani, şi soţie i-a devenit Natalia Stîrcea (1842-1916), fiica baronului Manolachi Stârcea (1800-1896), a cărui soaţă fusese basarabeanca Elena Zamfirache Ralii. Eugen şi Victor Stârcea, fraţii Nataliei, au deţinut funcţii importante în Bucovina – primul a fost consilier al guvernatorului provinciei Alexani, al doilea a fost deputat în Dieta Bucovinei şi Camera imperială din Viena. Ambii, fiind persoane instruite şi culte, foarte echilibrate, nu s-au desolidarizat de interesele neamului românesc din Bucovina.

Nicolae şi Natalia au dus o viaţă mai retrasă de luptele politice desfăşurate în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în Bucovina.

Anunțuri

Adevărul e că Nicolae Hurmuzachi „nu era un luptător, deşi lupta neamului său, pe orice teren, nu l-a lăsat vreodată nepăsător”. Însă el a fost necontenit membru al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, societate pe care a sprijinit-o cu entuziasm. Nelipsit de la manifestările Societăţii, în 1879 este ales, împreună cu Ioniţă Bumbac, în Comitetul acesteia. Iar în 1881 el propune Comitetului Societăţii, ca acesta să se adreseze prinţului Sturdza cu rugămintea, ca el să contribuie la înălţarea în capitala Bucovinei a palatului Societăţii. Apoi, în 1898, a sprijinit acţiunea Comitetului Societăţii, de cumpărare a hotelului Weis din Cernăuţi, care să devină Palatul Naţional al Românilor.

Bun cunoscător al artei iconografice româneşti medievale, el a salvat câteva icoane de pe timpul lui Ştefan cel Mare, pe care le trimite din Bucovina lui Mihail Kogălniceanu, menţionând în scrisoarea de însoţire: „Icoanele au meritul că datează după urice de la Ştefan cel Mare, din anul 1490, 2 Novembrie.

Anunțuri

Sunt cam stricate, că au petrecut 80 de ani în podul Mănăstirii Voroneţ, făcânddu-se în anul acela o Catapeteasmă nouă, scoţându-se icoanele care vă trimit, şi care au servit de la anul 1490 până la anul 1810 în Catapeteasma Mănăstirii Voroneţ”.

Nicolae Hurmuzachi s-a mai remarcat şi ca un preţuitor fidel al datinilor şi obiceiurilor calendaristice româneşti, susţinând într-un articol de al său din „Foaia Societăţii...”: „Obiceiurile şi datinile arată în grad înalt, încât de capabil este poporul român de cultură şi înaintare...Ele sunt bune, deoarece sunt fondate pe raţiunea unei constituţii de stat sănătoasă; umane, deoarece sâmburele şi scopul lor este umanitatea; frumoase, căci estetica este începutul şi finalul lor; religioase, căci respiră din ele o religiozitate adâncă...”.

La cererea sa, prin diploma împărătească din 2 octombrie 1881, i s-a acordat titlul nobiliar de baron, iar la 2 aprilie 1883 a fost numit membru de onoare al Academiei Române.

Nicolae Hurmuzachi se stinge din viaţă la 19 septembrie 1909 şi este înmormântat pe aleea centrală din vechiul cimitir din Cernăuţi, iar inscripţia de pe monumentu-i funerar glăsuieşte că el a fost şi membru de onoare al Academiei Române. #Istoria Bucovinei