De ce nu consumă musulmanii carne de #porc este probabil o întrebare pe care v-aţi pus-o de fiecare dată când aţi stat la masă având alături o persoană de origine musulmană. Probabil n-aţi avut curajul să întrebaţi care sunt îngrădirile şi mai ales dacă e vorba doar de religie sau la mijloc mai sunt şi alte lucruri care interzic celor ce cred în Allah să se atingă de şorici sau o fleică de ceafă de porc suculentă, frăgezită în propria-i grăsime.

Contrar a ceea ce aţi crede, religia islamică nu este singura care interzice consumul cărnii de porc, lucru stipulat clar în Coran. Până şi religia ortodoxă face acelaşi lucru, carnea de porc fiind interzisă şi în #Biblie.

Anunțuri
Anunțuri

Ambele scrieri religioase pomenesc interdicţia de a mânca animale care au copita despicată în două şi nu rumegă, ceea ce înseamnă că Ghiţă ar cam trebui să lipsească de pe mesele noastre.

Diferenţele dintre cele două scrieri fundamentale ale religiei islamice şi ortodoxe sunt doar de formă şi nu de substanţă. Astfel, în Coran este precizată foarte clar interdicţia consumului cărnii de porc. "Vă sunt oprite mortăciunea, sângele, carnea de porc", scrie în Coranul cel Nobil, conform Gazeta Islamică. Aceeaşi oprelişte se regăseşte şi în Biblie, în capitolul denumit "Exodul", unde scrie "porcul are copita despicată şi despărţită în două, dar nu rumegă; acesta este necurat pentru voi".

În afara acestor percepte de ordin religios, motivul pentru care musulmanii nu consumă carnea de porc se află în strânsă legătură cu nutriţia, numeroşi învăţăcei islamici scoţând în evidenţă faptul că porcul are carnea cea mai toxică dintre toate animalele pentru că se hrăneşte cu tot ce găseşte în gospodărie, de la resturi ale altor animale şi până la excremente.

Anunțuri

În plus, carnea de porc conţine foarte multe grăsimi considerate toxice inclusiv de medicina modernă. Iar dacă la acestea mai adăugăm şi numeroasele boli care se transmit de la porc la om, între care cea mai periculoasă este trichineloza, avem tabloul complet al motivului pentru care musulmanii nu consumă carnea de porc.

Și adventiştii recomandă un stil de viaţă caracterizat prin abţinerea de la fumat şi băuturi alcoolice, precum şi de la consumul alimentelor interzise cum ar fi porcul și iepurele. Cel mai cunoscut membru al acestui cult în România este moderatorul Antena 3, Mihai Gâdea. #Islam