Clerul basarabean va alcătui o categorie socială privilegiată, fiind scutit de orice dări către stat, de impozit pe vie, oi şi albine. Comuna sau moşierul erau obligaţi să dea gratuit parohului seminţe şi pământ pentru arătură, teren pentru fânaţ etc. Numărul reprezentanţilor clerului a variat de la un an la altul. De pildă, în 1822, în eparhia Basarabiei (din care a făcut parte, până la 1838, şi zona dintre Nistru şi Bug) funcţionau 31 protopopi şi 1604 preoţi; în anul 1851, 41 protopopi şi 1009 preoţi; în 1858, 24 protopopi şi 879 preoţi.

Meşteşugarii – ca o categorie socială distinctă – s-au afirmat încă în perioada administraţiei moldoveneşti (secolele XVII-XVIII), când numărul lor a sporit continuu, ei devenind tot mai legaţi de piaţă.

Anunțuri
Anunțuri

Meşteşugarii rurali reprezentau, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în jur de 40% din totalul meseriaşilor basarabeni. În pofida dominaţiei relaţiilor feudale, sub stăpânirea ţaristă numărul meşteşugarilor în mediul urban a crescut, în intervalul 1828-1852, de 3,6 ori . Sporirea numerică a acestei categorii sociale în târguri şi oraşe s-a datorat fenomenului de abandonare de către ţărani şi meseriaşi a satelor, precum şi imigrării din afara provinciei. În oraşe, au fost organizate bresle, al căror număr a crescut continuu datorită diversificării meseriilor. Dacă, la 1813, în Chişinău, erau şase bresle, în anul 1861 numărul lor se ridică la peste 40.

Un grup aparte al populaţiei rurale îl alcătuiau răzeşii, care trăiau pe pământuri proprii, mai ales în judeţele Chişinău, Orhei, Soroca, Bălţi, Bender şi Hotin (în anii ’50 ai secolului al XIX-lea, ei constituiau peste 12% din toată populaţia rurală a Basarabiei).

Anunțuri

Administraţia ţaristă înregistra, la 1817, 148 de sate răzeşeşti, cu circa 10000 familii (aproximativ 50000 persoane). În posesia lor se aflau 152 mii desetine de pământ. Proprietăţile răzeşilor s-au aflat sub o presiune dublă: sub cea a statului, cu impozitele şi dările sale, şi sub cea a moşierilor sau mănăstirilor, dornici să-şi extindă posesiunile. La mijlocul secolului, în 155 de localităţi răzeşeşti locuiau 43968 răzeşi, care deţineau 132449 desetine de pământ. Autorităţile nu erau interesate în luarea unor măsuri eficiente contra deposedării răzeşilor de către moşieri sau diverse instituţii. De pildă, în anii 1832-1861, Judecătoria Regiunii a respins 25 din cele 26 de apeluri înaintate în instanţă de către reprezentanţii răzeşilor. Către 1861, 34,3% din răzeşii Basarabiei îşi pierduseră proprietăţile, trecând în categoria ţăranilor. Dacă, iniţial, unei familii de răzeşi îi revenea în medie 3,8 desetine de pământ, la 1861 doar 2,1 desetine. #istorie #Basarabia #Unire