La începutul anilor ’60 ai secolului al XIX-lea s-a constituit gruparea naţionalistă a nobililor moldoveni, aşa numitul Partid boieresc moldovenesc, condus de fraţii Alexandru şi Carol Cotruţă. Pe lângă aceştia, din grupare făceau parte fraţii Ioan şi Constantin Cristi, Constantin Cazimir şi Petrache Cazimir, fraţii Nicolae şi Aristide Casso ş. a. Sub influenţa revoltei poloneze (1863), ei şi-au propus să restabilească „naţiunea română” în Basarabia şi să creeze condiţii care să faciliteze unirea cu România. În taină, N. Casso a început să organizeze cete de mazili şi răzeşi cu scopul înlăturării dominaţiei ruseşti. Pentru a obţine armele necesare, o delegaţie a fost trimisă la Iaşi.

Anunțuri
Anunțuri

Dar primul-ministru M. Kogălniceanu a convins delegaţia de imposibilitatea desfăşurării acestei acţiuni din cauza circumstanţelor internaţionale nefavorabile.

Cu orice ocazie potrivită, gruparea respectivă a abordat problema limbii române şi alte chestiuni de interes naţional. În anul 1863, când în cadrul adunării generale a nobilimii basarabene se discuta proiectul reformei judiciare, fraţii Cotruţă au propus să se solicite guvernului ţarist introducerea limbii române în procese pentru persoanele care nu cunosc limba rusă, după dorinţa acestora. Guvernul ţarist a respins revendicarea, dar a ţinut, totuşi, cont de ea, permiţând angajarea a doi traducători la Judecătoria regională din Chişinău.

În anul 1883, un grup de nobili a adresat guvernatorului Basarabiei un memoriu prin care cerea permisiunea ca limba „moldovalahă” să fie folosită în cadrul adunărilor nobilimii şi ale zemstvei.

Anunțuri

Răspunsul a fost categoric negativ: nu se admite „nici o indulgenţă”, nici o abatere de la „regulile existente”, dat fiind că Basarabia este o gubernie „de frontieră”, unde „tot ce-i rusesc trebuie susţinut cu o deosebită rigurozitate” şi că limba rusă „nu trebuie să cedeze nici unei limbi străine”.

Către sfârşitul secolului al XIX-lea, în provincie s-au manifestat personalităţi dornice să contribuie la emanciparea naţională a românilor basarabeni. În rândul acestora s-a remarcat Vasile Stroescu (1845-1926), mare proprietar basarabean (8.000 de fălci). Cu studii liceale şi universitare la Odesa, Sankt Petersburg şi Berlin, el a funcţionat un timp ca judecător la Tribunalul din Hotin, renunţând la cariera juridică pentru a se dedica chestiunilor legate de administrarea moşiilor, precum şi problemelor sociale şi naţionale ale poporului. A construit câteva biserici, iar în 1899 a donat averea şi moşiile sale zemstvei judeţului Hotin cu clauza ca veniturile să fie utilizate pentru înfiinţarea unor şcoli rurale în care instruirea să se facă în limba română.

Anunțuri

Din cauza faptului că autorităţile guberniale n-au acceptat oferta cu condiţiile stabilite de Vasile Stroescu, acesta a transmis în arendă toate moşiile sale sătenilor români basarabeni, organizaţi în obşti ţărăneşti. De asemenea, a susţinut financiar spitalul din Stolniceni (judeţul Bălţi) şi a construit, împreună cu zemstva judeţeană, un spital în satul său natal, Trinca (judeţul Hotin). #limba romana #rezistenta nationala