Doxachi #hurmuzachi a fost adeptul ideii separării Bucovinei de Galiţia şi a constituirii ei în ducat autonom. El a fost şi membru marcant al Comitetului duhovnicesc, creat în mai 1848 din reprezentanţi ai clerului şi din laici pentru a se opune felului dictatorial al episcopului Eugenie Hacman de a administra Eparhia Bucovinei. Către sfârşitul vieţii a tradus din limba greacă şi o broşură cu tematică religioasă.

Acest om foarte pitoresc „reprezenta vechea societate moldovenească nu numai prin portul său, prin obiceiurile româneşti, prin tradiţiile naţionale, ci în el s-a evidenţiat, în primul rând, sufletul românesc, sincer şi ospitalier şi de aceea era firesc ca acest boier, trăit într-un alt mediu, mai patriarhal şi cucernic, dar mai sănătos, să dea aceeaşi creştere fiilor şi fiicelor sale, de care s-a făcut singur părtaş în casa părintească de la Horodiştea”.

Anunțuri
Anunțuri

Despre felul cum se purta stăpânul moşiei Cernauca ne spune acelaşi Iraclie Porumbescu: „Îmi aduc aminte... cum bătrânul boier Hurmuzachi, în hainele sale patriarhale, în antereu adică, de arşenic de mătase, încins cu şal scump de Bagdad, care ajungea până sus de piept, caţaveică de blană de jderi, deasupra cu giubea de cel mai fin postav, în cap cu fes roşu, de sub care se vedea retezatul păr, alb ca laptele şi peste fes pălăriuţă sură; în mână cu o vărguţă de gutapercă cu bold de aur la mănunchiu, călare pe sur sprinten şi focos, ce mergea în umblet măsurat şi cilibiu, de ţi-era mai mare dragostea să te uiţi la el şi la septegenarul său călăreţ”.

„Patriarhul” de la Cernauca avea 78 de ani, când a pornit pe drum neîntorcător. Dar, înainte de a închide ochii pe vecie, el le-a lăsat urmaşilor un impresionant testament, pe care l-a publicat „Telegraful Român” din Sibiu.

Anunțuri

Acest testament politic releva cele trei mari şi sfinte îndatoriri, pentru care românii bucovineni aveau să răspundă în faţa lui Dumnezeu, înaintea oamenilor şi urmaşilor lor. Aceste îndatoriri erau: iubirea de patrie, iubirea de limbă şi iubirea duhovnicească. În situaţia dată, pentru a nu fi purtaţi de valurile străinismului, românul bucovinean trebuia să iubească patria, limba şi biserica, căci: „Românească este ţara aceasta în care trăim, câştigată şi păstrată cu sângele străbunilor şi înzestrată cu drepturi româneşti care n-au putut să apună, pentru că sunt o proprietate nepieritoare a ei.

Limba română, sufletul naţionalităţii noastre, pe care ne-au păstrat-o străbunii în timpul barbariei, chiar cu răpunerea vieţii, a fost totdeauna şi este adevărata limbă a acestei ţări, nici un drept nu s-a aflat în puterea ca să o desfiinţeze." #Istoria Bucovinei #doxachi hurmuzachi