În momentul anexării Bucovinei de către Austria bisericile şi mănăstirile de pe teritoriul răşluit se aflau sub ascultarea Episcopiei de Rădăuţi. Prin decretul imperial din 12 decembrie 1781 episcopul Dositei Herescu era îndemnat să-şi mute reşedinţa din Rădăuţi în Cernăuţi, iar la 30 ianuarie 1782 el a fost instalat în scaunul episcopal al diecezei bucovinene. În baza rezoluţiei imperiale din 4 iulie 1783 el obţine titulatura de “episcop exempt al Bucovinei”.

În memoriul său din 1780 boierul iluminist Vasile Balş propunea şi un şir de reforme în domeniul ecleziastic, notând că toate veniturile şi cheltuielile mănăstirilor să fie consemnate într-un registru, cu valoare de document oficial supus controlului organelor de stat, iar pentru conducerea Bisericii ortodoxe să se înfiinţeze un consistoriu, format din episcop, ca preşedinte, ajutat de doi consilieri laici, numiţi de stat.

Anunțuri
Anunțuri

El mai sugera ca toate atribuţiile economico-financiare ale mănăstirilor din Bucovina să fie preluate de stat, lăsându-li-se călugărilor “numai preocuparea asupra problemelor spirituale”, ca salarizarea membrilor consistoriului şi a preoţilor să se facă pe contul veniturilor mănăstirilor.

Luând în consideraţie propunerile din 1780 şi 1782 cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea Consistoriului Bucovinei ale lui Vasile Balş, concepist la Consiliul Aulic de Război, împăratul Iosif al II-lea a desfiinţat în 1783 douăzeci de mănăstiri şi schituri de pe teritoriul Bucovinei, secularizându-li-se moşiile, pe motiv că nu au întreţinut şcoli sau spitale. Pe baza moşiilor mănăstireşti şi episcopale secularizate a fost creat Fondul Bisericesc (sau Religionar) greco-neunit, care a devenit cel mai mare proprietar din noua provincie austriacă, răpită Ţării Moldovei.

Anunțuri

Odată cu punerea în aplicare a Regulamentului administraţiei bisericeşti, prin ordinul împăratului din 26 aprilie 1786, reorganizarea Bisericii bucovinene s-a încheiat. Reformele împăratului Iosif al II-lea în domeniul ecleziastic au dus la ruperea legăturilor canonice ale Episcopiei Bucovinei cu Mitropolia Moldovei.

Dacă cu Moldova existaseră strânse legături privind evoluţia confesională comună, atunci în subordonarea Episcopiei Bucovinei faţă de mitropolia sârbească de la Karlowitz, clericii începeau să vadă pericolul deznaţionalizării românilor de aici. Nemulţumiţi de amestecul stăpânirii în viaţa bisericească a provinciei au fost şi mulţi locuitori ai satelor bucovinene, care au luat calea bejeniei în Moldova. Ideea apărării ortodoxiei începea să devină în #bucovina idee naţională.

La 2 februarie 1789 Dositei Herescu s-a stins din viaţă, dar în scaunul episcopal din Cernăuţi n-a fost instalat, aşa precum dorise, ieromonahul Isaia Baloşescu. Episcop al Bucovinei a fost numit Daniil Vlahovici, profesor la şcoala clericală, un sârb adus din Banat.

Anunțuri

Ce e drept, acesta s-a opus tendinţelor oficiale de catolicizare a Bucovinei, însă, sub influenţa Karlowitz-ului, a pus în aplicare patenta imperială din 3 februarie 1776, care obliga ca feciorii să poarte numele taţilor lor. Numai că el a poruncit ca lucrul acesta să se facă în manieră sârbească. Adică el le-a poruncit dascălilor şcolilor moldoveneşti “să stabilească numele de familie al elevilor lor prin aplicarea genitivului în -ovici, trecând în cataloagele şcolii în loc de Manole sîn Vasile, adică Manole fiul lui Vasile, simplu: Manole Vasilovici”. Sârbizarea numelor s-a făcut mai cu seamă în rândurile intelectualilor, fapt care i-a determinat pe mulţi, luându-se după patrimoniul sârbesc în -vici, “să susţină pretinsa origine ucraineană a vechii cărturărimi din Bucovina”. #Istoria Bucovinei #Biserica