Muriel Bower, primarul capitalei americane a proclamat ziua de 24 iunie "Ziua Universală a iei " în Washington, în urma demersurilor Ambasadei României în Statele Unite ale Americii, după cum anunță ProTV. Edilul a semnat o proclamație prin care ziua de 24 iunie va fi recunoscută și sărbătorită inclusiv de comunitățile românești din America, potrivit comunicatului Ambasadei României.

Este bine cunoscut faptul că ia românească a devenit un simbol internațional al culturii, dar și o sursă de inspirație pentru marii creatori de modă din întreaga lume.

Sărbătoarea a fost inițiată de comunitatea online "La blouse roumaine" (numărând peste 18.000 de membrii) cu scopul de a promova frumoasa tradiție mioritică. Ia tradițională românească a mai fost promovată și de vedete naționale și internaționale, între care o amintim pe frumoasa Mădălina Ghenea care a purtat pe covorul rosu la Festivalul de la Cannes de anul trecut o ie tradițional românească alb cu negru la premiera filmului " La giovinezza". 

O altă româncă ce a promovat cu mândrie portul românesc peste ocean a fost Giulia Nahmani, aceasta etalând ia cât de des a putut pe străzile Los Angesului.

Anunțuri
Anunțuri

De altfel, ia românească s-a impus și în industria internațională a modei, fiind sursă de inspirație pentru renumiți designeri din Statele Unite ale Americii și nu numai. Printre aceștia îi amintim de Yves Saint Laurent care a creat o întreagă colecție numită "La blouse roumaine", în anul 1981. Acesta a fost urmat de alți designeti, precum Jean Paul Gaultier, Kenzo, Marc Jacobs și mulți, mulți alții. 

Nu numai vedetele autohtone au promovat ia românească, ci și alte personalități și vedete din America. Una dintre acestea este Adele, cea care în 1992 a purtat o ie tradițional românească cu broderie de culoare albastră din zona Sibiului în pictorialul realizat pentru coperta revistei Vogue.

Să sperăm că ia românească nu va fi singura tradiție autohtonă care va fi promovată la nivel intenațional, pentru că România are numeroase ”repere” cu care se poate mândri.

Anunțuri

#SUA #Romani de pretutindeni #Moda