Concursul Internațional George Enescu a atras anul acesta un număr record de participanți. Peste 300 de candidați din 48 de țări s-au înscris la ediția din acest an, ceea ce reprezintă o creștere a numărului participanților cu 40% față de 2014, însă și numărul statelor reprezentate este cu 10 mai mare decât acum doi ani, informează Mediafax.

Printre cei înscriși se numără 20 de artiști din România, 19 din China și câte 17 din Statele Unite, Franța și Rusia. Există nouă participanți din Germania și câte opt din Marea Britanie și Italia. Cei mai mulți, respectiv 71 vin din Coreea de Sud, iar la polul opus sunt concurenții din Iran, doi înscriși la pian și vioară, dar și unul din Afganistan la pian.

Anunțuri
Anunțuri

Cel mai popular instrument s-a dovedit a fi vioara, unde există aproape 140 de candidați, în vreme ce la violoncel sunt aproximativ 80, iar la pian peste 60. Cei mai puțini, mai exact 31 sunt candidați la secțiunea compoziție.

Prima etapă, cea a înscrierilor, s-a încheiat pe 1 iunie, urmând ca până la 30 iunie 2016 să aibă loc preselecția candidaților. Așadar, în această perioadă, juriul decide care sunt artiștii care vor intra efectiv în concursul care va avea loc la începutul lunii septembrie. Conform reglementărilor din competițiile de acest gen, sunt admiși din oficiu, toți câștigătorii competițiilor organizate sub egida Federației Internaționale de Interpretare Muzicală, dar și semifinaliștii edițiilor precedente ale Concursului Internațional George Enescu. Dacă au urmat procedura de înscriere, ei nu vor mai trece prin procesul de preselecție.

Anunțuri

Există câte 50 de locuri disponibile în fiecare categorie, iar premiile pregătite anul acesta de organizatori se ridică la peste 100.000 de euro. În plus, câștigătorii vor fi intens promovați, inclusiv în ediția viitoare a competiției. Concursul Internațional George Enescu va fi găzduit de Ateneul Român în perioada 3 – 25 septembrie 2016. Ediția din acest an se desfășoară sub îndemnul “Trăiește-ți visul!”, iar cei interesați să participe la recitalurile extraordinare sau la etapele propriu-zise ale competiției își pot achiziționa biletele din rețeaua Eventim. Tichetele de acces la un recital costă 50 de lei, iar prețul abonamentelor variază între 300 și 400 de lei. #Eveniment cultural #Muzica