Biserica ortodoxă îl pomenește astăzi pe Sfântul Mucenic Isidor.

Ziua Națională a statului Paraguay este sărbătorită astăzi, în Israel e marcată Ziua Diasporei, iar în Columbia este Ziua Capitalei. #Dinamo #Biserica #Muzica

  • 1643 – Pe tronul Franței urca la numai patru ani Ludovic al XIV-lea, a cărui mamă, Ana de Austria a asigurat regența în timpul minoratului
  • 1796 – Primul vaccin împotriva variolei a fost administrat de medicul britanic Edward Jenner
  • 1804 – Expediția lui Lewis și Clark a început la ordinul președintelui Thomas Jefferson și a durat peste doi ani, timp în care continentul american a fost traversat spre Pacific pentru prima dată
  • 1870 – În Noua Zeelandă avea loc primul meci de rugby
  • 1900 – La Paris s-au deschis Jocurile Olimpice de Vară, unde au participat și femei pentru prima dată
  • 1939 – La numai cinci ani, Lina Medina din Peru devine cea mai tânără mamă din istorie
  • 1944 – Vedea lumina zilei regizorul și producătorul american George Lucas, celebru pentru seriile “Indiana Jones” și “Războiul Stelelor
  • 1948 – În Palestina evreii și-au declarat independența și au format statul Israel
  • 1948 – A luat ființă clubul Dinamo București
  • 1955 – Tratatul de la Varșovia era semnat de Cehoslovacia, Albania, Bulgaria, RDG, România, Polonia, Ungaria și Uniunea Sovietică
  • 1957 – S-a stins din viață scriitorul român Camil Petrescu (n. 1894), autorul celebrului roman “Ultima noapte de dragoste, întâina noapte de război”
  • 1973 – Pe orbita Pământului a fost lansată prima stație spațială americană, Skylab
  • 1981 – Dumitru Prunariu devine primul român care a zburat în spațiu
  • 1987 – A încetat din viață actrița americană Rita Hayworth (n. 1918), sex-simbolul anilor ‘40
  • 1970 – S-a născut fotbalistul și antrenorul român Tibor Selymes, selecționat în echipa națională a României la Mondialele din 1994 și 1998
  • 1983 – Venea pe lume artista mexiacană Anahi, distribuită în patru piese de teatru, nouă filme, 15 telenovele, dar cunoscută mai ales datorită carierei muzicale unde s-a bucurat de succes atât solo, cât și ca membră a formației RBD
  • 1998 – S-a stins din viață artistul american Frank Sinatra (n. 1915), cântăreț de succes în anii ’40 și actor premiat cu un Oscar și un Glob de Aur
  • 2015 – A încetat din viață cântărețul american B.B. King (n. 1925), răsplătit de-a lungul carierei cu 14 premii Grammy