Biserica ortodoxă sărbătorește astăzi Buna Vestire, o zi în care credincioșii au dezlegare la pește.

De Blagoveștenie sau Ziua Cucului, așa cum mai este denumită popular Buna Vestire, toți oamenii așteaptă să audă cucul cântând. De câte ori va cânta acesta, atâția ani mai are de trăit cel care îl aude.

Unele femei din Bucovina fac în dimineața acestei zile un foc în ograda din fața ușii, unde, pun alaturi pâine, sare și apă ca sa se încalzească, să manânce și să bea apa ingerii. Pâinea și sarea o dau de pomană.

Tot astăzi, ciobanii se urcă pe stogul de fân și amenință iarna cu toporul ca să fugă, că iarba-i inverzită și ei au acum unde-și paște oile.

Anunțuri
Anunțuri

În Transilvania, fiecare familie pregătea în seara de dinaintea Bunei Vestiri clopoței, chibrituri si tămâie. Cel ce se trezea primul a doua zi, lua o oală cu jar, pe care pune tămâie, ieșea afară, înconjura de trei ori casa și afuma vitele. În tot acest timp făcea zgomot cu clopoțeii legați la picior. Apoi, mergea la pomi și făcând sub ei focuri slabe, încerca să afle care va da semne de rodire. Pe pomul ce i se părea că nu va rodi îl atingea de trei ori cu tăișul toporului, zicând: "Dacă nu rodești, te tai!".

O alta credință foarte răspândită spune că daca în această zi ouă vreo găină, gâsca sau rața, atunci "ouăle nu sunt bune de pus sub cloșcă, pentru ca nu ies pui cumsecade dintr-însele. Tot în această zi se scot afară stupii care nu s-au scos în ziua de Alexii, se scot afară vitele de prin grajduri și se lasă la soare, ca să fie sănătoaseă tot anul.

Anunțuri

Tradiția mai spune că,în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare păcat. Cine se ceartă în ziua de Bună Vestire va avea necazuri tot anul.

Pe 25 martie în România este marcată Ziua Poliției, iar în Grecia se sărbătorește Ziua Independenței. #Uniunea Europeana #Muzica #Filme

  • 101 – Începe primul război daco-roman odată cu plecarea Împăratului Traian din Roma
  • 1245 – Existența românilor în spațiul danubiano-pontic era menționată într-o scrisoare a Papei Inocentiu al IV-lea
  • 1699 – Venea pe lume compozitorul german Johann Adolph Hasse (d. 1783), el însuși înzestrat cu o voce apreciată de tenor
  • 1857 – S-a născut soprana Elena Teodorini (d. 1926), prima artistă lirică română care a urcat pe scena Operei Scala din Milano
  • 1867 – A văzut lumina zilei dirijorul italian Arturo Toscanini (d. 1957), sub bagheta căruia au cântat nume mari, printre care și Maria Callas
  • 1881 – A venit pe lume pianistul și compozitorul ungur Bela Bartok (d. 1945), unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai muzicii moderne
  • 1914 – S-a stins din viață filologul și poetul francez Frederic Mistral (n. 1830), distins în 1904 cu premiul Nobel pentru literatură
  • 1918 – A murit compozitorul francez Claude Debussy (n. 1862), unul dintre cei mai influenți muzicieni și, alături de Chopin, cel mai important compozitor de pian
  • 1942 – Se năștea poeta română Ana Blandiana, laureată în martie 2016 cu premiul “Poetul European al Libertății”
  • 1942 – A venit pe lume compozitoarea, cântăreața și pianista americană Aretha Franklin, una dintre cele mai influente femei ale secolului XX, câștigătoare a 18 premii Grammy
  • 1947 – A văzut lumina zilei cântărețul, pianistul și compozitorul englez Elton John, câștigător a două premii Oscar, cinci premii Grammy, un Tony și un Glob de Aur
  • 1957 – S-au pus bazele Comunității Economice Europene prin semnarea Tratatului de la Roma
  • 1994 – La Lübeck, în Germania a fost incendiată sinagoga, un prim atentat de acest fel după încheierea perioadei naziste
  • 1998 – 11 țări primesc din partea Comisiei Europene recomandarea de a adopta moneda unică, euro
  • 1999 – La Skopje a avut loc o revoltă anti NATO în timpul căreia Ambasadele Statelor Unite, Marii Britanii și Germaniei, precum și două hoteluri, în care erau cazați observatori ai OSCE, au fost atacate cu cockteiluri Molotov de 10.000 de protestatari