Cel mai vechi #Muzeu din România și unul dintre cele mai cunoscute din țară împlinește joi 199 de ani de la inaugurarea oficială, pe 25 februarie 1817.

Istoria Muzeului Brukenthal începe cu pasiunea baronului Samuel von Brukenthal, care a trăit între 1721 și 1803, un exponent de seamă al comunității de sași din Transilvania. Împărăteasa Maria Theresa l-a numit pe conte în mai multe funcții publice în statul austriac, prima dintre ele fiind aceea de cancelar aulic al Transilvaniei. În această calitate, Brukenthal a petrecut timp prețios la Viena, în care și-a descoperit pasiunea pentru frumos, drept pentru care în 1773, Almanach de Vienne nota că acesta este posesorul uneia dintre cele mai importante colecții particulare de artă.

Anunțuri
Anunțuri

În prima fază, acesta s-a preocupat mai mult de constituirea unei pinacoteci și a unei colecții de stampe, în egală măsură fiind interesat de cărți și monede. Prima menționare privind cupărarea tablourilor apare în actele familie abia în anul 1770. În 1777, Samuel von Brukenthal este numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcție pe care o va ocupa timp de 10 ani, deceniu în care construiește în Sibiu, după modelul palatelor din capitala Austriei, un palat ce-i va purta numele peste timp.

Pentru că nu a avut urmași, baronul a lăsat prin testament întreaga sa avere unei rude cu precizarea că, în cazul în care nici acesta nu va avea urmași, totul să fie preluat de Biserica Evanghelică, iar palatul să fie transformat în muzeu, pentru ca operele de artă și tot ceea ce acesta colecționase în timpul vieții să poată fi văzut de toată lumea.

Anunțuri

În 1817, pe 25 februarie, Muzeul Brukenthal este deschis oficial pentru ca în primă fază principala ocupație a celor ce-l păstoreau să fie conservarea patrimoniului și lărgirea colecțiilor existente, în egală măsură cu înființarea unor noi colecții care să reprezinte, mai ales, cultura săsească. 1948 este anul în care acesta este naționalizat de statul comunist român,fiind inclus în patrimoniul național.

În prezent muzeul găzduiește următoarele secții: Galeriile de Artă Brukenthal, Biblioteca Brukenthal, Muzeul de Istorie Casa Altemberger și Muzeul de Istorie Naturală. Dacă treceți prin Sibiu să nu ratați acest edificiu reprezentativ ce anul trecut a avut, conform wikipedia.org, peste 400.000 de vizitatori.