Cu toții știm cât de mult a schimbat Constantin Brâncuși arta plastică modernă, dar puțini știu despre aventura pe care artistul a avut-o culebra cântăreață Maria Tănase.

Cei doi s-au cunoscut în toamna lui 1938, la Paris, acolo unde figurau pe lista de invitați ai cunoscutului etnograf Dimitrie Gusti care pregătea vernisajul unei expoziții de artă populară. Artistul avea 62 de ani, în vreme ce tânăra interpretă avea doar 25. Cu toate acestea, între cei doi s-a înfiripat o idilă chiar de la prima întâlnire. 

Maria Tănase era la începutul carierei și ar fi făcut totul ca să se afirme, așa că s-a oferit să-l ajute pe Dimitrie Gusti la organizarea acelei expoziții.

Anunțuri
Anunțuri

Ea urma să cânte la finalul festivităților, doar că s-a lăsat „furată” de farmecul artistului și nu a mai mers la eveniment. Maria Tănase a preferat să rămână la ateleirul lui Brâncuși în loc să meargă să cânte pentru invitații de la vernisaj, motiv pentru care Dimitrie Gusti s-a înfuriat și a lăsat-o în compania sculptorului.

Așa a început idila, povestită de artist într-un mod absolut poetic: „Aș fi în stare să cioplesc în piatră câte o Pasăre Măiastră pentru fiecare cântec de-al tău, de-al nostru, că bine le mai zici tu Marie! Mi se face așa un dor de oltenii mei, apele Jiului”, povestește Petre Pandrea într-o carte scrisă în 1978. 

Cu timpul însă sculptorul a început să-i ceară tot mai des Mariei Tănase să țintească scenele mari ale lumii pentru a susține concerte, în vreme ce câtăreței îi plăceau petrecerile din restaurante. 

La un an după ce s-au cunoscut, Brâncuși începuse deja să fie indignat de faptul că Maria Tănase devenise celebră în lume, dar nu pentru folclor autentic românesc, ci datorită pieselor de petrecere.

Anunțuri

De altfel, tot în 1939, aventura celor doi s-a încheiat, artistul declarând într-un cerc de prieteni că „iubirea lor a venit la momentul potrivit și a plecat exact când trebuia”. 

Autorul cărții despre Brâncuși spune că dacă aproape toate celelalte muze care au trecut prin viața sculptorului s-au ales ulterior cu lucrări artistice inspirate de acestea, pentru Maria Tănase, Brâncuși nu a sculptat nimic.  #Romani de pretutindeni #Eveniment cultural #Muzica