De marii domnitori ai Moldovei care au luptat cu turcii și au făcut cunoscută vitejia românilor peste tot în lume, am citit cu toții în cărțile de istorie de la școală. Dar despre un fiu de țigan care a ajuns pe tronul Moldovei și a reușit să-l fure de 6000 de galbeni pe Mihai Viteazul puțini dintre noi au auzit.

Povestea lui Ștefan Răzvan, fiul de țigan care a ajuns domn al Moldovei timp de câteva luni, între luna aprilie și luna decembrie a anului 1595 este una puțin cunoscută în România.

Potrivit  istoricului Alexandru Dimitrie Xenopol, Ștefan Razvan a fost copilul unui țigan de religie musulmană și al unei frumoase femei moldovence.

Anunțuri
Anunțuri

De altfel așa îl descrie și marele istoric Nicolae Bălcescu în cunoscuta sa operă “Românii subt Mihai Voievod Viteazul”.  Bălcescu povestește în lucrarea mai sus amintită cum țiganul Ștefan Răzvan s-a dovedit un bun luptător în armata poloneză  și cum a fost numit în importante poziții de “craiul” polon Ştefan Bathory.

Ulterior, întorcându-se în Moldova el intră în slujba lui Aron Vodă, domnitorul moldovean care îi oferă titluri importante apoi îl trimite sol la principele ardelean Sigismund Bathory.  Apoi țiganul Ștefan a devenit șeful mercenarilor unguri care se aflau la curtea lui Aron Vodă și care constituiau garda sa personală.

Din păcate pentru Aron Vodă, în momentul în care a refuzat propunerea de a fi vasalu lui lui Sigismund Bathory,  principele maghiar și-a găsit în persoana lui Ștefan Răzvan un instrument potrivit.

Anunțuri

Sigismund Bathory l-a detronat și arestat pe Aron Vodă și în locul lui l-a suit pe tronul Moldovei pe Ștefan Răzvan, în luna aprilie a anului 1595. Țiganul Ștefan Răzvan a devenit Ștefan Vodă. Noul domnitor moldovean a luptat apoi, alături de Mihai Viteazul împotriva turcilor dar se pare că Mihai Viteazul nu îl prea înghițea, dintr-un motiv foarte lumesc. Domnul muntean considera că țiganul devenit domn al Moldovei îl furase de 6000 de galbeni ungurești.  Iată ce spune Mihai Viteazul despre Ștefan Răzvan (Ștefan Vodă) într-o discuție purtată cu solul polonez Lubieniecki, în luna iulie 1595:  “Mi-a furat şase mii de galbeni ungureşti când a fost trimis de mine la Constantinopol, iar acum mi se face frate...”.

Din păcate pentru el, Ștefan Răzvan, țiganul care a devenit Ștefan Vodă, nu a avut zile multe pe tronul Moldovei.  Ieremia Movilă un pretendent la tronul Moldovei a adunat o oaste cu care l-a înfruntat pe Ștefan Vodă. Oștile lui Ieremia Movilă au spulberat, în decembrie 1595, armata lui Ștefan Vodă și i-au alungat din țară pe susținătorii săi unguri.

Anunțuri

Conform  lui Miron Costin, care a consemnat bătălia în Letopiseţul Ţării Moldovei, soarta lui Ștefan Răzvan a fost una cruntă. I s-a tăiat capul care a fost înfipt într-un par și a fost lăsat la vedere pentru a i se plăti răul pe care i-l făcuse domnitorului Aron Vodă, acela care îl ridicase la ranguri înalte și pe care l-a trădat cu ajutorul ungurilor.

Și așa s-a sfârșit domnia de câteva luni din Moldova, a țiganului  Ștefan Răzvan, cel care v-a rămâne în cărțile de istorie prin trădarea la adresa domnitorului Aron Vodă dar și din cauza acuzației de furt pe care Mihai Viteazul a rostit-o la adresa sa. #Mister