Cuvântul "Halloween" provine din expresia "All Hallows Evening" (Ziua tuturor sfinților) și este o sărbătoare care celebreaza morții, inclusiv sfinții sau martirii. Ziua tuturor sfinților este o sărbătoare creștină, înfluențată de festivalurile celtice, cu posibile rădăcini păgâne care provin de la festivalul celtic Samhain. În cultura celtică, Samhain reprezenta sfârșitul verii, iar festivalul celebra moartea "jumătății luminoase" și nașterea "jumătății întunecate". Vechii celti credeau că în această noapte dispare granița dintre lumea aceasta și lumea de dincolo, iar morții coboară pe pământ. Pentru a-și primi străbunii așa cum se cuvine, celții umpleau mesele cu fructe sau legume de toamnă: mere, dovleac, iar pentru a se distra, spuneau povești horror sau jucau diferite jocuri.

Anunțuri
Anunțuri

Însă, o dată cu intrarea în casă a spiritelor bune, exista riscul ca și spiritele rele să își facă apariția. În acest scop, se pare, s-au inventat costumele și măștile. Pentru a speria spiritele rele, celții se deghizau ei înșiși în spirite rele. 

Jack-o'-lantern sau dovleacul luminat și-a făcut însă apariția mai târziu. În Irlanda și Scoția, oamenii modelau napi sub forma unor felinare care, credeau ei, luminau sufletele din purgatoriu, însă emigranții au preferat să folosească dovleacul, care era mai accesibil și mai ușor de modelat, acest lucru devenind o tradiție în jurul anului 1837.

În privința acestei sărbători, creștinismul se împarte în două tabere: o parte vede inofensivă această sărbătoare și o acceptă, considerand-o un prilej de bucurie mai ales pentru copii, care se pot costuma, pot juca jocuri și primi bomboane, iar cealaltă parte este de părere că această sărbătoare are semnificații negative, celebrează cultul morții și are trăsături sataniste, fiind incompatibilă cu credința creștină.

Anunțuri

În noiembrie 2009, Vaticanul a declarat anti-creștină sărbătoarea de Halloween, susținând că aceasta practică un cult al terorii și al morții și că părinții nu ar trebui să își mai lase copii să se costumeze în vampiri și vrăjitoare. #Traditie #Religie