Născută în România în anul 1985, conaţionala noastră a fost de acord să ne vorbească în exclusivitate despre ea şi activitatea ei în Italia. Acum trăieşte în apropiere de Pordenone, nord-estul Italiei. Vorbim despre o laureată a Universităţii de Studii din Trieste, specializarea Comunicare şi Publicitate. În general, scrie în câteva jurnale italiene iar din punct de vedere cultural se ocupă cu partea de comunicare dar şi ce ţine de aspectele organizatorice ale unor evenimente artistice din zonă, cum ar fi Trieste Film Festival.

Claudia Bolboceanu este în echipa redacţională a Centrului Cultural Italo Român din Milano ca şi al editurii Rediviva din acelaşi oraş.

Anunțuri
Anunțuri

Dar puţini ştiu pentru moment despre sensibilitatea devenită certitudine a româncei, reflectată în poezia ei. A şi câştigat un Concurs Naţional de Proză şi Poezie (Scrivere Altrove) cu poemul Cornice della mia Infanzia ("Pilastrii copilăriei mele"), unde versurile devin aievea lacrimi de dor, durere şi bucurie, amestecate în amalgamul regăsirii cu cei dragi, din copilărie. Poezia este dedicată bunicilor săi din România. Această creaţie  reprezintă o punte pilduitoare către teama de ceea ce deja, cu durere, s-a obişnuit să descopere: Bunicii devin mereu şi mai bătrâni şi obosiţi de câte ori revine poeta în ţară şi apoi aminteşte cumva de cuvintele lui Charles de Gaulle, descoperind ca şi el că "Bătrâneţea e un naufragiu". Tânără şi puternică, românca regăseşte cu bucurie sufletele dragi lăsate în ţara de origine însă prin acest poem simplu şi câştigător al festivalului mai sus amintit, ea este în acord, fie şi indirect cu regretatul Octavian Paler: "Bătrâneţea este mereu un amestec de melancolii şi iritare".

Anunțuri

Non-sensul trăirilor Claudiei devine un punct de legătură forte cu un bun simţ remarcabil. Ea plânge în inima ei prin acele versuri şi adunate laolaltă, ori recitate, par să fie o colecţie de lacrimi. Lucrurile fireşti, simple, banale în aparenţă, par să ştie în chip nefiresc, fiind doar materie, că uneori, când Claudia se duce în ţară, urmează să se transforme în bucuria regăsirii cu locurile şi amintirile. Şi aşa devine frumos şi totuşi trist, poeta-lacrimă.

Claudia ne-a spus că este coautoare şi la alte lucrări dar cea mai recentă, este de o importanţă aparte, care va face subiectul altui material: Volumul "Andiamo in Romania" (Să mergem în România), prezentat şi la Expo Milano.

Alte materiale ale Claudiei le regăsim pe site-ul culturaromena.it dar asta nu e tot. Pe lângă faptul că este coautoare a volumului "Catacombe della Romania- Testominianze dalle carceri Comuniste" şi cred că titlul sugerează el însuşi despre ce e vorba, Claudia este şi finalista unui concurs de poezie, "Lingua Madre", unde a fost selectată în cei 10 aleşi din 380 de participanţi.

Anunțuri

Claudia Bolboceanu este românca ce plânge în ea, se luptă cu sine pentru a fi cât mai bună şi nu îşi dezvăluie niciodată nefericirile trecătoare decât prin scrisul care uneori îi trădează simţămintele, cum e şi cazul poeziei despre bunici despre care tocmai am amintit.

În mod neaşteptat, tânăra româncă din Italia ar putea fi descrisă ca un mic simbol "epilog" care de fapt, tot surprinzător, prefaţează întotdeauna un alt început. Acest început, îl vezi în ochii şi sufletul ei, în acţiunile sale şi mai ales prin neuitarea celor care o ţineau de copilă în braţe. Ne-a mărturisit că prin versurile ei, încearca să arate cât de mică se simte în braţele lor. E doar dorinţa sa de a-i vedea nemuritori. Devine poeta-lacrimă şi când îşi dă seama că acest lucrur e imposibil. Subconştientul Claudiei este de fapt un apel către conştiinţa generală. Şi atunci, când ştii că trăieşti într-o altă ţară şi tu nu mai poţi da timpul înapoi, când ştii că mai există destui bătrâni care privesc aievea cu mâna streaşină către poartă, ca să îşi mai vadă nepoţii plecaţi peste mări şi ţări, cum să nu te simţi plin de dor ca român şi să nu plângi?    #Diaspora #Romani de pretutindeni #romani in Italia