Icoana care îl înfățișează pe părintele Arsenie Boca lăcrimează din nou, spre bucuria creștinilor. Minunea a adus bucurie și speranță în sufletul celor care cred în puterea miracolului. Icoana a fost furată din curtea proprietarilor din comuna Semlac, județul Arad.

Însă a doua zi, proprietarii au găsit-o în curtea casei, spre bucuria tuturor sătenilor. Aceștia au pus-o în altar și mare le-a fost dezamăgirea când au constatat că din ohiul stâng al părintelui Arsenie, nu mai curgea mir așa cum se întâmpla înainte de a fi furată.

Miracolul a avut loc sâmbătă, când mirul a reînceput să curgă, ca o lacrimă pe obraz. Florile care erau aduse la icoană și-au recăpătat vigoarea.

Anunțuri
Anunțuri

Toți credincioșii din Semlac au trăit bucuria spirituală a minunii, alături de cei care vin din alte localități, să experimenteze frumusețea creștină.

Proprietarii asigură pe toți vizitatorii care doresc să se închine la icoana făcătoare de minuni, că vor avea permisunea lor, de a intra în casă, în fiecare zi. "Pot să vină la noi în casă și să se închine, toți cei care aunevoie de duhovnic", a declarat proprietara, se arată în publicația aradon.ro.

#Arsenie Boca este adorat de toți credincioșii români și este caracterizat ca fiind "ultimul sfânt al românilor". Duhovnicul și-a dedicat viața persoanelor care aveau nevoie de îndrumare spirituală. Faptele sale sunt considerate miracole, în opinia martorilor.

Știința nu poate explica ce cea ce părintele scrie în cărțile sale. Pentru Boca, supranaturalul era o componentă principală a vieții adevărate, ghidate după cuvântul lui Dumnezeu.

Anunțuri

Renumele duhovnicului este construit pe mărturiile celor care avuseseră privilegiul să-l cunoască personal. "Aveai impresia că era venit dintr-o lume a Sfinților. Cuvintele sale erau ca din Evanghelie", spunea părintele Ioan Sofonea, din Sibiu, potrivit adevarul.ro. Predicile sale erau o binecuvântare pentru credincioșii care îl ascultau. Citea suferințele din sufletele oamenilor, după trăsăturile chipului, iar mulți bolnavi au fost vindecați. #familie #Religie