În mitologia greacă întâlnim termenul "Dodekatheon" (doisprezece zei), care face referire la cei 12 zei care trăiau pe vârful Muntelui Olimp. Cultul pentru aceşti zei olimpieni datează în Atena din secolul VI î.Hr. Din numărul mare al zeilor în care grecii credeau, iată că numai 12 trăiau în Olimp, restul nefiind invitaţi.

Primul dintre ei, care era de altfel stăpânul Olimpului şi regele zeilor, era Zeus (Jupiter, la romani), zeul cerului şi al tunetului şi fiul lui Chronos. El şi-a ales 11 "apostoli", care să îl însoţească pe Olimp, printre ei numărându-se doi fraţi de-ai săi, Demetra (Ceres), care era zeiţa fertilităţii şi a agriculturii, şi Poseidon (Neptun), zeul mărilor.

Anunțuri
Anunțuri

O altă locuitoare a Olimpului era Hera (Junona), soţia lui Zeus şi protectoarea căsniciei şi a familiei.

Dintre ceilalţi opt zei olimpieni, numai doi erau fiii lui Zeus cu soţia sa, Hera. Aceştia erau: Ares (Marte), care era patronul războiului, şi Hefaistos (Vulcan), care stăpânea focul şi metalele şi era soţul Afroditei. Ceilalţi şase zei olimpieni erau reprezentaţi de fiii şi fiicele lui Zeus, pe care acesta le-a dobândit din aventurile sale extraconjugale. Cel mai tânăr zeu din Olimp era Dionis (Bachus), zeul vinului şi singurul locuitor olimpian născut dintr-o mamă muritoare, Semele. Hermes (Mercur) era mesagerul zeilor şi era fiul lui Zeus cu Maia. Afrodita (Venus) era fiica lui Zeus cu Dione şi se crede că s-a născut din spuma mării, ea fiind zeiţa frumuseţii şi a iubirii şi soţia lui Hefaistos.

Anunțuri

O altă fiica a lui Zeus era Athena (Minerva), născută în urma relaţiei lui cu zeiţa Metis. Athena s-a născut din ţeasta tatălui său şi era zeiţa înţelepciunii. Ultimii doi zei olimpieni sunt doi fraţi gemeni: Apollo (Apollo), patronul luminii, al zilei şi al artelor, şi Artemis (Diana), zeiţa vânătorii şi a animalelor, copiii lui Zeus cu zeiţa Leto.

Printre zeii care nu au fost invitaţi în Olimp se numără şi zeiţa Maia, mama lui Hermes, şi zeiţa Leto, mama gemenilor Apollo şi Artemis. Cunoscută pentru mânia ei, Hera, soţia lui Zeus, nu i-ar fi permis niciodata soţului său ca din Muntele Olimp să facă un serai, fiind deja prea mult pentru ea şi faptul că a trebuit să accepte rezultatele aventurilor lui Zeus, nu o dată încercând chiar să-i omoare copiii pe care acesta i-a avut cu alte zeiţe.

#Traditie #Religie #Grecia