Volumul Oral (Herg Benet Publishers, 2015) este al doi-lea roman publicat de Cosmin Cârciova, după Voia (Max Blecher, 2011). Povestea Oral ne prezintă aventurile lui Orsin Terry-Iaky, un tânăr alcoolic aflat continuu într-o formă rară de depresie. Pe lângă plăcerea de a bea singur (în principal bere și Vodka Jovial), Orsin își crează un fetiș din a ajuta femeile la treburi în gospodărie. Este de asemenea expert în dat cu ojă pe unghii și nu pierde nicio ocazie de a o demonstra. După o mare criză și o călătorie la capătul lumii, Orsin aterizează în mijlocul unui triunghi feminin devorator, compus din blonda Natalia, avocata Vanessa și afectuoasa Anita.

Anunțuri
Anunțuri

Povestea Oral este un experiment și un exercițiu al minții, atât pentru personajul principal cât și pentru cititor. În același timp, poate fi privită ca un studiu aprofundat al depresiei și stadiilor emotive ale sistemului nervos. Sau poate fi folosită ca manual de seducție. Sau ca îndrumător științific. Oral vă pune la curent cu teoriile evoluționiste și creaționiste, bazele tuturor științelor și modurile în care acestea se întrepătrund între ele sau cu burețelul năzdrăvan din cutia craniană, principiile sociale moderne și nu în ultimul rând conspirațiile îndelung testate. Sfaturi medicale mai mult sau mai puțin naturiste, o sinteză a istoriei recente, trucuri, glume, magii, jocuri, Oral le adună într-o singură poveste care îți poate folosi tot restul vieții. Te învață de la cum să repari o chiuvetă până la cum să provoci orgasm (și toată gama cuprinsă între aceste două operațiuni). 

Un mic fragment:

,, - Am o bucățică în seara asta.

Anunțuri

Apoi i-am zis că n-am bani. Să-mi dea o cameră pe datorie. Și 35 de parai.

- Sigur, man. Cum să nu?

De obicei, oamenii care ți se adresează cu man fumează cannabis regulat. Nu îl judecam. Era grozav tipul. Primise o educație bună în copilărie. Am fost nevoit să mă bărbieresc, să-mi tai unghiile, să mă spăl pe dinți și așa mai departe, însă de data asta o făceam pentru un scop nobil. Uneori, faptul de a trăi îți aducea o satisfacție murdară. Era ca și cum societatea îți impunea anumite reguli stricte și pentru a te adapta erai nevoit să trăiești în derivă morală. Trebuia cumva să-ți faci o carieră, indiferent de implicații. Sau să te culci cu soția celui mai bun prieten. Să iei droguri. Să minți. Societatea se hrănea cu astfel de lucruri. Nu o interesa de suprapopulare. Era internet pentru toată lumea. Îți dai seama? După Ciuma Neagră din 1347, când planeta asta număra sub un miliard de oameni, populația a început să crească aproximativ cu un miliard de indivizi per 100 de ani.

Anunțuri

Asta ar însemna că zilnic ni se alătură 27.397 de semeni. Societății i se fix rupe. Mai degrabă vede o provocare în asta. Tehnologia e obligată se evolueze cu pași enormi de la an la an. Primăvara asta se poartă machiajul alimentar. Reclama contează. Morcovii se vor face în fabrică, pe bandă rulantă. Vor fi ambalați frumos și vor apărea prin reclame. Blonde superbe mușcând din morcovi pe malul mării. Și cumperi rahatul ăla. Gustos. Vitaminizant. Revigorant. Irezistibil.

Unde e ciuma când ai nevoie de ea? Unde-i puricele ăla nenorocit? HIV nu se descurcă singur. H5N1 nici atât. SAARS, EBOLA, NIPAH, HANTA, ROCIO, GARATUBA, nimic nu poate opri înmulțirea oamenilor. O să ajungem să ne dăm în cap. Eu însumi mă aștept la un deznodământ nasol. Totul în jur e contaminat. De la aer, apă, sol și până adânc în psihic. Chestia asta nu poate să dureze la nesfârșit. Ne aflăm la o cotitură a crizei. O criză a resurselor, o criză a poluării, o criză a spațiului și bineînțeles, o criză a sufletului. S-au unit toate crizele într-o Mare Criză a Existenței aflată la cotitură. Oare ce e după colț? Cei mai optimiști spun că nepoții noștri (că trebuie să ne reproducem neapărat) vor lua parte la Marea Schimbare. Eu, fiind mai pesimist, mi se pare că dacă mă mai ține ficatul 10 ani o să fur toată distracția nepotului meu. ,,

#Psihologie #Eveniment cultural