Care sunt reursele de creație ale unui artist? Nu vorbim acum despre acea categorie de artiști care folosesc alcoolul sau drogurile pentru a încerca să atragă muzele creatoare. Artistul este ca o oglindă mobilă care reflectă societatea în care el își desfășoară activitatea, dar, în același timp, încearcă să o schimbe. Realitatea poate fi sursa supremă de creație.

Demersul artistului polonez Pawel Kuczynski este un pic diferit, încercând să schimbe realitatea prin ironie și umor (uneori un umor caustic).

Kuczynski (născut în Szczecin - Polonia, 12 august 1976), este un artist care a reușit să se impună prin creațiile sale, o dovadă în acest sens fiind numeroasele premii și distincții care i s-au decernat până acum.

Anunțuri
Anunțuri

În afara de operă în sine Kuczynski merită apreciat și pentru faptul că a reușit să treacă de o barieră, greu sesizabilă, în ceea ce privește publicul său: este gustat de toată lumea, are o mulțime de fani pe facebook și stă în permanență în contact cu admiratorii săi; nu poate fii considerat un fel de "artist al artiștilor", dar acest lucru nu diminuează greutatea creației sale.

Când arunci un ochi peste desenele artistului polonez nu poți să nu simți revolta împotriva unei lumi care se mecanizează, robotizează sau, am putea spune, digitalizează. Artistul critică această tendință a societății moderne prin propriile arme: prin imagine. Pânzele lui Pawel Kuczynski acționează ca o oglindă care pune în lumină defectele, hibele, "apucăturile" lumii în care trăim; artistul aruncă în luptă imagini care au sarcina de a contracara alte imagini, și aici stă de fapt originalitatea graficianului polonez.

Anunțuri

Poate să învingă imaginile lui Kuczynski monștrii născuți în subteranele societății moderne? Greu de spus, dar un lucru este sigur: după o astfel de confruntare "lumea" pe care o critică nu poate rămâne la fel. Premiile deja obținute arată că mesajul a penetrat, iar anticorpii vehiculelor de imagine care ne domină viața (ne gândim la TV și Internet), nu au putut opri satira lui Kuczynski.

Pe cine critică Pawel Kuczynski prin creația sa? Pe toată lumea! Vedete, politicieni, sportivi, etc., dar mai ales discursul său figurativ este îndreptat împotriva unei societăți care pare să-și fi pierdut mecanismele interne de auto-reglare. Desenele lui dărâmă o imaginea unei societăți care a ajuns la pragul imploziei, și în același timp pune prima cărămidă la o construcție/imagine nouă... #Eveniment cultural