Un nou episod dintr-o frumoasă poveste este acum la linia de start. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS) începe ediţia din acest an în forţă. Încă din prima zi, vineri, 12 iunie, publicul se va bucura de reprezentaţiile de excepţie ale unor prestigioase companii de teatru din Europa precum Deutsches Theater Berlin, Théâtre de la Ville-Paris, Teatrul Stabile din Torino. Cei douăzeci şi doi de ani de activitate continuă a festivalului au trecut în cartea sa de vizită mari spectacole jucate pe mari scene ale lumii. Şi în acest an, mai mult ca oricând, Sibiul va fi timp de zece zile, în perioada 12-21 iunie, o sursă zilnică de cultură pentru o lume întreagă.

Anunțuri
Anunțuri

Tema din acest an a evenimentului, "Growing Smart", ne vorbeşte despre o dinamică culturală pe care organizatorii doresc să o imprime la nivelul întregii ţări: "Concept și strategie în același timp, Excelența a dezvoltat bunul cel mai de preț pe care un festival și o comunitate îl pot crea: PUBLICUL.", a subliniat Constantin Chiriac, preşedintele FITS, citat de site-ul oficial, www.sibfest.ro.

Artele spectacolului vor invada spaţii publice din Sibiu: teatre, străzi, pieţe, parcuri, biserici, şcoli, bănci, casa de cultură a sindicatelor, universitatea ş.a. Teatrul se va exprima la cel mai înalt nivel. Festivalul oferă totodată importante spectacole de dans, circ, invitaţii muzicale, concerte, ateliere, conferințe, expoziții, lansări de carte, proiecții de film, spectacole-lectură, dezbateri publice.

Anunțuri

În jurul festivalului s-au dezvoltat în timp mecanisme de dialog între profesioniştii din domeniul cultural din lumea întreagă prin Bursa de Spectacole. Un amplu program de voluntariat aduce anual alături de organizatori voluntari atât din ţară cât şi din alte state.

FITS este astăzi un reper în domeniul artelor spectacolului, evaluat de către profesionişti drept al treilea festival ca importanţă mondială. Cunoscut şi recunoscut din Europa până în America, Asia sau Africa a devenit o instituţie cu o personalitate şi o structură bine definite. Anual, Sibiul devine datorită festivalului un punct de atracţie, "o mică Sorbonă", pe harta teatrală şi culturală a lumii. Aici se întâlnesc renumite companii de specatacol, însemnaţi producători, artişti, regizori contemporani, nume sonore la nivel mondial.

Cu o zi înainte de începerea festivalului, organizatorii au anunțat un număr de 40 de reprezentații sold-out și peste 15.000 de bilete vândute. Cifrele anului 2015 sunt fără precedent: 427 de evenimente indoor şi outdoor, 21.000 de bilete puse în vânzare, 2.500 de artiști și invitați din 70 de ţări, 67 de spaţii de joc, un public estimat la 65.000 de spectatori în fiecare zi.

Anunțuri

Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul FITS se face pe baza tichetelor. Detalii privind achiziţionarea acestora se găsesc pe site-ul oficial al evenimentului, www.sibfest.ro, de unde poate fi descărcat şi programul în format PDF.

Intrarea este liberă pentru evenimentele în aer liber şi la evenimentele speciale (conferinţe speciale, spectacole-lectură şi film), menţionează organizatorii. #Eveniment cultural