Un om care şi-a dedicat întreaga viaţă imaginii a adus în faţa publicului hunedorean o expoziţie de fotografie cum rar se mai întâlneşte în zilele noastre. "O expoziţie de Fotografie cu F mare", aşa cum a declarat în deschiderea vernisajului Torino Bocăniciu, preşedintele Filialei Deva a Uniunii Artiştilor Plastici.

Ovidiu Munteanu are 57 de ani şi este operator imagine la televiziunea naţională de aproape trei decenii. Este membru al Fondului Plastic al Uniunii Artiştilor Plastici şi tocmai şi-a vernisat prima expoziţie de fotografie. 33 de fotografii surprinse în ultimele patru luni. Maestru în folosirea camerei de filmat, Ovidiu Munteanu s-a aflat acum, pentru prima dată, în postura de intervievat.

Anunțuri
Anunțuri

Pasiunea pentru fotografie o are încă din copilărie. "Am vrut să mă înscriu la Facultatea de Arte, dar părinţii nu mi-au permis. Şansa m-a făcut totuşi să îmbrăţişez arta fotografică, iar apoi să lucrez în televiziune", spune Ovidiu Munteanu.

Fotografii recente, dar şi imagini de la Revoluţie

Cel care l-a încurajat mereu pe Ovidiu Munteanu în domeniul fotografiei este artistul plastic Radu Roşianu. El este de altfel şi cel care l-a încurajat să organizeze această expoziţie. "Este o expoziţie de care sunt mândru şi care merită văzută. Ovidiu Munteanu are un simţ artistic extraordinar de bine dezvoltat. O meserie se poate învăţa, orice se poate învăţa. Arta însă nu se învaţă", spune Radu Roşianu.

Zeci de cunoscuţi, colegi de breaslă şi prieteni cu Ovidiu Munteanu, cu toţii iubitori de artă fotografică, şi-au dat întâlnire în Sufrageria Bethlen a Castelului Corvinilor de la Hunedoara.

Anunțuri

Aici au avut ocazia să vadă atât fotografii realizate recent de artistul hunedorean, cât şi imagini surprinse de acesta în timpul Revoluţiei Române de la 1989. "Am fost arestat atunci, dar am refuzat să devin erou al Revoluţiei. Mi s-a părut jenant, pentru că făcând poze nu eram un adevărat luptător. Doar i-am surprins pe cei care erau cu adevărat revoluţionari", adaugă Ovidiu Munteanu.

Fotografia este pentru Ovidiu Munteanu un refugiu. Iar fotografia lui Ovidiu Munteanu este o încântare pentru cei care o privesc.

"Jocul de lumini şi umbre mă atrage extraordinar de mult prin contraste. E vorba de misterul pe care îl ascund obiectele din jurul nostru. E o căutare permanentă a lucrurilor pe care de multe ori nu le vedem. Asta înseamnă să fotografiezi mereu, chiar şi atunci când nu ai un aparat de fotografiat", explică Ovidiu Munteanu. #Eveniment cultural