Gazda festivităţilor de anul acesta a fost, pentru încă o dată, actorul francez Lambert Wilson. Ceremonia de acordare a premiilor a avut loc, ca de obicei, în sălile Teatrului Lumiere. Ediţia din acest an a cuprins numeroase demonstraţii de dans şi muzică, fapt pentru care spectatorii au comparat festivalul din 2015 cu gala de decernare a Premiilor Academiei Americane de Film. Producătorii americani de film Joel şi Ethan Coen au fost numiţi în fruntea juriului, care i-a inclus printre alţii pe regizorul mexican Guillermo del Toro şi cântăreţul malez Rokia Traore.

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de film de la Cannes s-a încheiat cu decernarea premiului pentru cel mai bun film, atribuit anul acesta dramei "Dheepan".

Anunțuri
Anunțuri

Acţiunea filmului are în prim-plan trei refugiaţi proveniţi din Sri Lanka, ce luptă să supravieţuiască într-un cartier rău-famat din Franţa. Producţia cinematografică franceză a fost foarte bine primită de către critici, care şi-au arătat interesul prin acordarea marelui trofeu.

"Marele Premiu", distincţie acordată celei de-a doua clasate pelicule, a fost câştigat anul acesta de filmul de debut al regizorului ungar Laszlo Nemes, "Son of Saul". Acţiunea filmului se petrece în lagărul de exterminare de la Auschwitz-Birkenau, având în plan central un membru al Sonderkommando, unul dintre acei prizonieri evrei care erau forţaţi să-i ajute pe soldaţii nazişti să conducă lagărul.

Celelalte premii au fost acordate următoarelor producţii cinematografice:

- Premiul Juriului: "The Lobster" (regizor Yorgos Lanthimos);

- Premiul pentru cel mai bun regizor: Hou Hsiao-Hsien, pentru filmul "Nie Yinniang" ("Asasinul");

- Premiul pentru cel mai bun scenariu: Michel Franco, pentru filmul "Chronic";

- Premiul pentru cea mai bună actriţă a mers anul acesta către două reprezentante ale marelui ecran şi anume: Emmanuelle Bercot (în filmul "Mon roi") şi Rooney Mara (în filmul "Carol");

- Premiul pentru cel mai bun actor: Vincent Lindon (în filmul "La loi du Marche");

- Premiul pentru scurt-metraj: "Waves '98", regizat de Ely Dagher.

Anunțuri

#Franta #Filme