Au mai rămas zece zile până când se vor deschide porţile celei mai mari expoziţii universale din lume, care de această dată este găzduită de oraşul Milano.

Expoziţia va fi deschisă publicului începând cu 1 mai şi are ca temă principală "Hrănirea planetei, energie pentru viaţă" şi se va desfăşura pe parcursul a şase luni, până pe 31 octombrie.

Sâmbătă, 18 aprilie, ora 16.00 la Consulatul Roman din Milano a avut loc o conferinţă de presă în cadrul careia a fost prezentat Pavilionul României la EXPO 2015.

În cadrul conferinţei au intervenit Consulul General al României, George Bologan, comisarul general al Pavilionului Românie, Georgian Ghervasie, precum şi directoarea Institutului Italo-Român din Milano, Violeta Popescu.

Anunțuri
Anunțuri

Cei trei reprezentanți ai României au vorbit despre participarea țării noastre la acest eveniment cultural de mare anvengura şi despre cum decurg ultimele pregătiri a Pavilionului României, care potrivit comisarului general, Georgian Ghervasie, vor fi finalizate la timp, iar pe 1 mai România va fi pregătită în totalitate ca să-și deschidă porţile vizitatorilor.

"Am fost ieri pe şantier, iar oamenii muncesc din greu, inginerul m-a asigurat că pe 1 mai va fi totul finalizat, inclusiv cu cele mai amănunţite detalii, încât să putem deschide Pavilionul pentru vizitatori. Deşi am primit aprobarea foarte târziu pentru a începe construcţia Pavilionului, pot spune că suntem printre primele 50-54 de țări care au deja construcţiile aproape de final şi se încadrează în terminul stabilit", a declarat Georgian Ghervasie.

Anunțuri

Diaspora românească din Italia va contribui foarte mult la Expo 2015

 

România a fost prima ţară din UE care şi-a anunţat participarea la Expo 2015 încă din anul 2011, iar în ultima perioadă s-a lucrat intens pentru a se pregăti serios de cel mai mare eveniment cultural din lume.

"România trăieşte în armonie cu natura" este sloganul ţării noastre care a pregătit un ambient specific satului românesc din Delta, în care se mai găsesc casele tradiţionale din stuf.

Astfel, vizitatorii străini vor putea să descopere cultura românească şi poporul român din perspectiva celor două dimensiuni culturale importante ce caracterizează România actuală: tradiţia şi modernitatea.

În decursul celor șase luni de expoziţie vor avea loc diferite evenimente culturale şi artistice, muzică, dans, cenacluri. La toate acestea va contribui şi #Diaspora românească din Italia, cu ajutorul Institutului Cultural Italo-Român din Milano.

O serie de evenimente se vor desfăşura în perioada expoziţiei din cadrul Pavilionului Românesc, evenimente ce au ca obiectiv principal valorizarea culturii şi a artei românești.

Anunțuri

Astfel vor fi organizate conferinţe, recitaluri de muzică, poezie, expoziţii de pictură, fotografie şi dezbateri.

Primul evenimente al Institutului Cultural Italo-Român va avea loc pe 7 iunie când va fi susţinut un recital de poezie şi muzica, în cadrul căruia vor fi invitați copiii români premiați la cea dea XXIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de poezie de la Triuggio, din zona Lombardia. Potrivit Violetei Popescu, directoare Institutului Cultural Italo-Roman, anul acesta la Festival va fi premiat un băiat din Braşov cu medalia de argint.

Mai mult decât atât, în timpul celor şase luni de Expo "vom cunoaște performanțele și talentul românilor la matematică, științe, sport. În ultimii ani, tinerii noştri au câștigat mai mult de 20% din premiile concursului de invenții de la Geneva", a mai precizat comisarul general Georgian Ghervasie.

România trebuie să facă impresie bună în fața italienilor pentru a elimina stereotipurile

În ce priveşte finanţările şi bugetul investit de statul român pentru cea mai mare expoziţie din lume, Ghervasie a menţionat că "activitatea Pavilionului României la EXPO 2015 are un bugetul de 3,5 milioane de euro", un buget "foarte limitat în comparație cu țările din aceeași regiune, Republica Cehă cu 7 milioane, Slovacia, Slovenia și Ungaria câte 5 și 10 milioane" a mai adăugat organizatorul. Totodată, comisarul general al României pentru Expo este foarte optimist şi speră ca România să atragă investitori de pe urma expoziţei. Aşadar Romania dorește să demonstreze că excelează în ce privește calitatea poduselor agricole şi a biodiversităţii.

"Sperăm să construim noi relaţii economice şi politice... În cele 180 de zile îmi propun întâlniri importante cu italieni care doresc nu doar să viziteze România ci și să investească. De asemenea voi avea întâlniri cu români care au companii serioase în Italia și care dezvoltă afaceri serioase din acest domeniu", a explicat Ghervasie.

Prin urmare, România, se pregăteşte intens pentru a face impresie bună în fața italienilor şi a celorlalte peste 140 de ţări, care vor fi prezente la expoziţie. Astfel, cu această Ghervasie speră astfel să eliminăm o parte din stereotipurile legate de ţară noastă în străinătate.