O cunoaştem din filme, televiziune, piesele de teatru, modă şi nu în ultimul rând după vocea cu care ne încânta inimile atunci când o ascultăm cântând. Nataşa Raab este o actriţa şi-o femeie de succes, care a demonstrat prin personalitatea ei că se poate să reuşeşti într-o societate care de cele mai multe ori nu este ideală. A ştiut ce vrea de la viaţă, iar viaţă a ştiut ce vrea de la ea. Actrita ne-a acordat un interviu exclusiv pentru Blasting News prin care vă invitam să intrați în universul ei și să o descoperiți mai bine.

Vreau ca dvs. să faceţi introducerea şi să ne spuneţi cine este de fapt Nataşa Raab, cu idealurile, sensibilităţile şi frământările ei.

După aproape 40 de ani de carieră, este foarte greu să mai vorbesc despre Nataşa Raab.

Anunțuri
Anunțuri

Eu aş putea să vorbesc despre mine în două cuvinte, dar oamenii în general ştiu, şi nu văd ce-aş putea să mai spun nou despre mine. Mi-am dorit întotdeauna să fiu actriţa, de când nici nu ştiam eu prea bine cum e asta. Ţin minte că mă-ntrebă lumea ce vreau să mă fac când voi fi mare şi-eu le răspundeam că vreau ,,actriţa la mitropol". Pe atunci erau difuzoare şi se-auzea în ele: ,,Teatru la microfon". Iar eu înţelesesem la ,,mitropol". Consider că este o meserie nobilă după cea de dascăl, pentru că eşti ,,doctorul sufletelor" şi cu fiecare personaj căruia-i dai viaţă, încerci să dai o pildă, sau să modelezi indirect spiritul celui care te priveşte şi te-ascultă.

Aţi fost model în anii '80 , cum şi-a pus această perioada amprenta asupra personalităţii dvs.?

Nicicum, eu mi-am pus amprenta pe colegele mele, pentru că eu am nimerit acolo dintr-o pură întâmplare, eram la Teatrul Studenţesc "Podul" şi într-o zi făceau poze manechinele de la Centrul de Creaţie UCECOM, pentru revista ,,Moda" şi m-am întâlnit cu domnul Dabija care le făcea poze.

Anunțuri

Acesta fusese fotograf la un film de scurt-metraj care se făcuse la Cluj în perioada adolescenţei mele când am jucat alături de Anton Tauf şi Carmen Galin. Şi mi-a zis : "Ce-ar fi să-ţi faci şi tu nişte poze?". Mi-am făcut nişte poze, iar peste vreo două săptămâni mă sună redactorul  şef de la revista "Moda" şi mă-ntrebă dacă vreau să colaborez cu revista. Eu le-am spus că nu vreau să colaborez şi-atunci m-au angajat că model. Au fost aproape zece ani foarte interesanţi.

În ultima perioadă, tot mai mulţi giganţi ai scenei româneşti ne părăsesc. Reuşeşte generaţia tânăra să umple golul lăsat de aceştia?

Depinde, sita se cerne întotdeauna. Pe vremea când am făcut eu IATC-ul, într-o clasa de actorie erau şapte oameni. Din şapte făceau carieră doi sau trei. Acum în anul I sunt aproape 60 de studenţi. Eu am o vorba pe care le-o spuneam şi studenţilor mei: "Foaie verde de susai, Ori le ai ori nu le ai". Dacă ai aptitudini, dacă ai praful acela de stele numit talent, mai devreme sau mai târziu se va auzii de tine.

Anunțuri

Sunteţi o actriţa de succes, de ce-aţi ales să rămâneţi la Craiova?

Pentru că Teatrul Naţional din Craiova este un teatru de succes, ani de zile a fost "Nava Amirala a Teatrului Românesc". Această companie teatrală a adus peste trei sute de premii internaţionale, de la cele mai importante şi cunoscute festivaluri de gen din lume. Cred că sunt singură actriţa care-a plecat de bună voie din Bucureşti, într-un teatru din provincie.

Ne puteţi spune câte ceva din bucătăria dvs.? Cum va pregătiţi rolurile?

Din bucătărie nu va pot spune pentru că nu prea le am cu bucătăria. Despre felul cum construiesc un rol este greu de spus. Atunci când iubeşti această meserie şi ştii că măcar cinci minute după ce s-a terminat spectacolul, oamenii ieşind din sala, oprindu-se o clipă pe treptele teatrului, discuta despre ce-au văzut, înseamnă că-n seară aceea n-au murit nişte neuroni degeaba.

În ultima perioada societatea devine din ce în ce mai superficială. Credeţi că este posibilă schimbarea?

Din păcate nu cred că voi mai prinde acea perioadă. Dacă Dumnezeu ne va da timp, sigur că se vor face schimbări şi-n mentalitate. Mentalitatea este cel mai greu de schimbat. Am fost de dimineaţă în piaţă şi-am văzut câţi brazi au fost tăiaţi. Nu ştiu dacă oamenii se-ntreabă cât îi trebuie unei păduri de brazi s-ajungă la maturitate. Aşa este şi cu generaţiile.

Cred c-aţi avut posibilitatea să plecaţi din ţară, de ce n-aţi făcut-o şi aţi ales să rămâneţi în România.

Am avut posibilitatea, dar cred că trebuie să fii făcut pentru asta. Eu sunt adepta acelui vers foarte cunoscut: "Fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea".

De multe ori pe scenă se-ntâmpla situaţii neprevăzute. Aţi fost nevoită să salvaţi situaţia vreodată?

Se-ntâmpla situaţii neprevăzute, dar să nu uităm că un foarte bun actor improvizează. Improvizaţia joacă un rol esenţial în viaţă noastră de zi cu zi. Un actor trebuie să ştie să nu se blocheze .

În decembrie 2003 aţi lansat albumul "Ardeleancă în bănie". Care este legătură dintre teatru şi muzică şi de unde aptitudinile?

Legătura este mama şi tata, pentru că le-am moştenit vocea. Mama a fost cântăreaţa de muzică populară, Iustina Raab. Iar în al doilea rând eu sunt una dintre prezentatoarele de folclor cu cele mai vechi state. Iubesc foarte mult folclorul, iar din acceasta iubire a luat naştere acest album.

Ce este talentul?

Am primit această întrebare de la studenţii mei, şi ţin minte c-am ridicat ochii spre cer şi-am avut un dialog cu Dumnezeu, l-am rugat să mă inspire să gasec cuvintele cele mai potrivite. Şi le-am spus într-un mod mai plastic, că atunci când faci o ciorbă şi-ai toate ingredientele este imposibil să nu iasă bună. Însă gustul este dat de talent.

Care sunt proiectele dvs. pe viitor?

În priml rând îmi doresc să fiu sănătoasă, să pot prinde câte ceva din chimbarea mentalităţii oamenilor. Şi dacă voi avea sănătate, atunci cred că voi putea să mai am şi alte proiecte de viitor. Un mare filosof spunea: "Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu să radă, spune-i ce planuri de viitor ai!".

Suntem în pragul Sărbătorilor de Paste, ce le uraţi românilor?

Să aibă sărbători binecuvântate, să facă exerciţiul bunătăţii şi să-nveţe să fie generoşi atunci când nu au. E foarte uşor să fii generos atunci când ai. Aşa că le doresc tuturor românilor care citesc aceste rânduri , că sărbătorile să le-aducă ceea ce-mi doresc mie.