În pragul primăverii și îndeosebi, după intrarea în postul Paștelui, itinerariile turistice în Munții Apuseni includ, negreșit, un popas la cea mai veche construcție monahală de pe minunatele meleaguri montane. Zidită în secolul al XIII-lea de călugării eremiți, pe un loc stâncos, ascuns în inima munților cum obișnuiau să își aleagă cei retrași în sihăstrie locul de rugăciune, mănăstirea numită astăzi templul Munților Apuseni, își are legată istoria de însăși istoria Transilvaniei, fiind martora Răscoalei iobagilor condusă de Horea, Cloșca și Crișan, apoi a Revoluției pașoptiste, iar de câte ori vremuri de restriște se abăteau asupra locuitorilor transilvani, Mănăstirea Râmeț era locul unde se înălțau rugi.

Anunțuri
Anunțuri

Matei Corvin, Radu Vodă, Mihai Viteazul au fost o parte dintre domnitorii care, alături de mitropoliți, au ocrotit și sprijinit locașul de rugăciune, deseori atacat de vrăjmașii ortodoxiei. Marea prigoană a prelaților ortodocși din Transilvania, în timpul Imperiului Austro-Ungar, nu a cruțat nici așezământul monahal de la Râmeț, fiind distrus parțial de armatele imperiale ale generalului Bukov, un nume rostit încă de bătrânii satelor care, din vorbele străbunilor lor, își amintesc de incendierea bisericilor transilvane și alungarea preoților și a credincioșilor. Refăcută, mănăstirea este distrusă iarasi, regimul nobiliar răzbunându-se în acest fel pe iobagii din Țara moților care au pornit răscoala, conduși de Horea, Cloșca și Crișan.

Nimic nu a putut însă întrerupe definitiv viața monahală de aici, motiv pentru care locul a devenit adăpost pentru cei prigoniți, altar de rugăciune pentru localnici iar apoi, loc de pelerinaj pentru credincioși de pretutindeni și popas pentru iubitorii munților, zeci de mii de turiști intrând anual pe poarta complexului monahal.

Anunțuri

A mai existat o transformare în 1955, astfel ca mănăstirea devine adăpost pentru maici insa acestea sunt alungate după patru ani de regim comunist și numai după alți 10 ani li se permite să se întoarcă. Iar din 1969 începe o perioadă de dezvoltare, maicile creează aici și un atelier devenit celebru prin covoarele țesute de ele insele. S-au renovat clădirile vechi și s-au construit altele noi iar așezământul este locuit și astăzi de maici.

Biserica veche cu Hramul "Izvorul Tămăduirii" este în zilele noastre muzeu cu picturi religioase și obiecte de cult iar noua biserică, frumos pictată, este mult mai mare. Turlele ei străpung cerul, întrecându-se cu munții înalți care în trecut adăposteau sihăstria. Fiind și un îndrăgit obiectiv turistic, Mănăstirea Râmeț a contribuit la dezvoltarea întregii zone.

La fiecare început de martie, în prima duminică a acestei luni, este oficiată aici slujba de pomenire a înaintașilor Horea, Cloșca și Crișan și a Crăișorului Munților, Avram Iancu.

Anunțuri

În acest an, la 1 martie, la Râmeț a fost marcat jubileul celor 230 trecuți de la asasinarea lui Horea și Cloșca (prin cea mai grea pedeapsă prevăzută de Codul theresian - frângerea pe roată) și de la decesul lui Crișan în temniță. Nici moțul care din Apuseni a pornit Revoluția de la 1848 nu a fost uitat, membrii filialelor Avram Iancu din toată țara dându-și întâlnire aici și în acest martie pentru a-l omagia pe Craiul Munților.

Pentru cei care purced în vacanță pentru a se bucura, dar și pentru cei care pornesc la drum pentru a-și alina suferințele, la Râmeț, maici cu pregătire specială desfășoară activități sociale: de îngrijire, de sprijin emoțional, acces la serviciile medicale în sistem protejat, asistență și suport pentru o viață activă și autonomă a persoanelor vârstnice și cu dizabilități.



#iPad #Samsung