Despre Maria Tănase s-au scris și se vor mai scrie multe de acum încolo. Da, ea a cântat, a reprezentat cântecul popular românesc la New York, era frumoasă și avea o voce inegalabilă, însă ce se afla în spatele vizibilului? Prea puțini știu că muzica ei a fost interzisă de regimul legionar, că avea dosar la Securitate și că s-a iubit cu Constantin Brâncuși. 
S-au întâlnit prima oară la Paris, în 1938, la o expoziție de artă populară. Aparțineau unor lumi diferite, iar diferența de vârstă era foarte mare (ea 25, el 62). Ea era la început de drum, el un maestru al sculpturii. Maria Tănase era fascinată de el cu mult înainte să se fi întâlnit față în față. Cu toate astea, aveau un lucru în comun, iubeau arta și cultura populară.

Brâncuși o aprecia mult și îi recunoștea talentul, cu toate că ea era foarte tânără și nu avea multă experiență.

Anunțuri
Anunțuri

El îi scris:

"Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi?".

Surprinzător, relația lor nu a durat foarte mult. Ea a început încet să își piardă din intensitatea inițială, din pasiune și să devină una banală. Brâncuși nu își dorea asta. Un artist trebuia să fie liber să creeze, să exploreze, să nu îl constrângă nimic. Și tocmai asta făcea relația lui cu Maria. A afirmat la un moment dat că relația lor "a venit la momentul oportun și a durat exact cât trebuia, până când ne-am plictisit definitiv unul de celălalt".

Anunțuri

El a fost cel care cu o uimitoare luciditate s-a detașat de legătura dintre ei, simțind dinainte că finalul se apropie. Ea, în schimb, a continuat să îl iubească și a suferit teribil.

Maria Tănase a fost mai mult decât o apariție pe scenă, mai mult decât o simplă cântăreață. Ea a fost o femeie completă: a iubit, a muncit, s-a dăruit artei și ne-a lăsat cântece multe și imaginea unei femei care a știut să trăiască.