Există și vor mai exista fenomene dincolo de priceperea omenească, cărora știința nu le poate elucida misterul, prin vreo teorie solidă. Iată câteva miracole de pe mapamond, pentru care ştiinţa nu a putut oferi explicaţii:

1. Apariţia de la Zeitoum

Milioane de oameni au văzut apariţia Fecioarei de la Zeitoum, Cairo, timp de câteva minute, pe 2 și pe 9 aprilie 1968. A fost chiar filmată sub forma unei siluete albe pe acoperișul capelei bisericii copte din Zeitoum. Un șofer a crezut inițial că era vorba despre o femeie care vrea să se sinucidă. Apariția a continuat de câteva ori pe săptămână și a încetat în 1971.

2. Cadavre care nu putrezesc

Au existat sute de sfinți ale căror trupuri nu au putrezit mult timp de la deces.

Anunțuri
Anunțuri

Un caz faimos este cel al sfintei Bernadette, al cărei trup a rămas proaspăt și în ziua de azi, la 129 de ani de la moarte. La fel și trupul Sfântului Silvan, mort acum 1.500 de ani.

3. Therese Neumann

Therese Neumann a fost o catolică ferventă din Germania. Paralizată parțial în urma unei căzături, în 1918, ea și-a pierdut și vederea la un ochi, pentru ca la un moment dat să şi-o recapete brusc. Ea pretindea că vinerea simțea patimile lui Hristos și pe trup chiar îi apăreau stigmate.

4. Statuia de la Akita

În capela din Akita, Japonia, statuia Fecioarei sculptată dintr-un singur lemn a început să sângereze la mâna dreaptă pe 6 iulie 1973, a transpirat pe gât și pe frunte și i-au apărut lacrimi în ochi. Fenomenul a durat 7 ani. Lacrimile, sudoarea și sângele au fost testate atunci de oamenii de ştiinţă, care au confirmat că sunt reale.

Anunțuri

5. Lourdes

Fetița Bernadette Soubiris i-a spus mamei sale că a văzut-o pe Fecioară. Ea a avut mai multe astfel de viziuni. În timpul uneia din ele, a fost îndrumată să sape într-o mică băltoacă de lângă o stâncă și să bea apă din acel loc. Când a săpat, a izbucnit un izvor și acum acolo este celebra grotă din Lourdes. Se cunosc 68 de cazuri de vindecări inexplicabile cu apa de Lourdes.

6. Sfântul Iosif din Cupertino

Cunoscut în popor drept Sfântul Zborurilor, Iosif avea viziuni extatice intense și începea să leviteze, lucru care i s-a întâmplat de multe ori și în public. Cea mai renumită întâmplare a fost când a îngenuncheat pentru a săruta piciorul Papei și dintr-o dată s-a ridicat de la pământ, levitând.

7. Mantia lui Juan Diego

Juan Diego, plecat în căutarea unui preot pentru unchiul său muribund, s-a întâlnit pe drum cu Fecioara Maria, care i-a spus că unchiul lui se va însănătoși și l-a rugat să adune flori din vârful dealului, dintr-un loc unde niciodată nu creștea nimic, mai ales că era iarnă.

Anunțuri

Juan Diego a găsit acolo trandafiri, i-a înfășurat în mantia lui și când a desfăcut-o acasă a văzut chipul Fecioarei întipărit pe țesătură.

8. Părintele Pio

Sfântul Pio din Pietrelcina a fost un preot catolic faimos pentru apariția stigmatelor în palmă. El purta mânuși fără degete pentru a-și ascunde rănile. A fost sanctificat după moarte. Avea puteri vindecătoare, darul clarviziunii şi al levitaţiei.

9. Soarele de la Fatima

Cei trei copii de cioban, aceeași care au avut viziuni repetate cu Maica Domnului, au anunțat că la amiază se va întâmpla ceva miraculos pe câmpul de lângă localitatea Fatima din Portugalia. Presa a ridiculizat profeția, dar, pe 13 octombrie 1917, 100.000 de oameni s-au adunat pe câmp. Mai întâi a poluat, apoi norii s-au risipit. A apărut soarele, sub forma unui disc opac care se rotea. Martorii au spus că soarele părea că se îndreaptă vertiginos spre pământ.

10. Sângele miraculos

Într-o catedrală din Napoli se află un flacon care se crede că ar conține sângele sfântului martir creștin Gennaro. Sângele este uscat în mod normal, dar de trei ori pe an se lichefiază. Fenomenul inexplicabil a fost filmat.

11. Cei şase copii profeţi

În orășelul Medjugorje, din Bosnia-Herzegovina, șase copii au început să aibă viziuni. Ei au spus că 10 secrete vor fi dezvăluite omenirii înainte de o mare cumpănă. #Mister #Credinta #Biserica