Vârful Gugu din Munții Godeanu se află la o altitudine de 2291 și e un loc foarte vizitat de turiști. În acest loc se spune că la anumite ore, muntele dispare și se petrec fenomene stranii. Pe acest munte se spune că a avut reședința Zamolxe (zeul suprem din panteonul geto-dacic) și era considerat un loc sfânt.


Legenda spune că tot pe acest munte, Decebal și-ar fi ascuns o parte din comoara sa, sperând ca spiritul lui Zamolxe o va păzi. Locuitorii din acea zonă sunt recunoscuți pentru longevitatea lor și au fost porecliți gugulani.


Specialiștii sunt convinși că această zonă este încărcată energetic și din acest motiv se petrec aceste femomene. Mulți turiști curioși au stat ore în șir și susțin că au văzut vârful muntelui dispărând și de asemenea au văzut și explozii de lumini care veneau din munte. În anul 1990, un grup de cercetători au luat parte la aceste fenomene, iar după aceea cercetătorii au declarat că nu au putut dormi mult timp.

Cu mulți ani în urmă, pe Vârful Gugu, s-a prăbușit un avion. După acest incident o echipă de cercetători s-a deplasat la fața locului pentru a depista cauzele dispariției avionului. În timp ce încercau să afle răspunsuri, cercetătorii au declarat că s-au confruntat cu senzații de sufocare, stări de frică și aveau impresia că sunt priviți de cineva, în timp ce aveau loc exploziile de lumini din Vârful Muntelui Gugu. #Mister #Psihologie #Credinta

Pe lângă acest loc, se spune că lângă Cernica, București, este o baltă blestemată. Deși pare o simplă baltă cu apă de doar cinci metri, localnicii susțin că acest loc este păzit de forțe din alte lumi. De asemenea, legenda spune că orice blestem rostit pe marginea acestei ape se îndeplinește. Locuitorii din împrejurimi susțin că nici animalele nu se apropie să bea apă din această baltă și de-a lungul timpului această baltă nu a secat niciodată și nici nu s-a mărit sau micșorat.


Al treilea loc este o biserică din Șinca Veche care se spune că a fost construită pe un loc sacru. Localnicii susțin că de multe ori au fost martori la fenomene stranii precum apariția unor sfere de lumină în formă de cruce. De asemenea, aceștia susțin că în preajma sărbătorilor religioase se petrec cele mai multe fenomene misterioase și încep să audă cântând coruri, venite dintr-o altă lume.


Un alt loc straniu se află la baza Munților Poiana Ruscăi în satul Poeni. Aici au avut loc o serie de întâmplări înfricoșătoare. În acest loc mai mulți săteni au fost atacați de lupi, iar o femeie a fost omorâtă și mâncată de lupi. Zoologii susțin că lupii nu atacă oamenii decât dacă sunt turbați și cu atât mai puțin îi mănâncă.


Ce este și mai ciudat este că în aceste locuri nu mai există lupi de peste 100 de ani. Locuitorii satului sunt convinși ca este vorba de o creatură necurată, pentru că cei care au scăpat din gura acestei fiare spun că nu lăsa urme pe unde mergea.