O specie de biban numit "cățărător", datorită abilității sale de a se cățăra chiar și în copaci, folosindu-se de aripioarele pectorale ca de niște picioare rudimentare, i-a îngrozit pe australieni. Acest pește poate ieși din apă și poate traversa porțiuni de teren uscat întinse, putând rezista în mediu uscat și chiar fierbinte până la șase zile (!). Mai mult, poate supraviețui și pentru șase luni în mâl umed: dacă apa în care se află seacă, sapă canale în mâl și se adăpostesc acolo, până la revenirea ploilor.

Oamenii de știință avertizează că Anabas testudineus (denumirea științifică a bibanului cățărător) ar putea afecta grav ecosistemul Australiei, dacă ar reuși să invadeze țara-continent de la antipozi.

Anunțuri
Anunțuri

Dr. Nathan Waltham, de la Universitatea James Cook, a precizat, pentru Discovery News, că, deși se credea că este o specie ce poate trăi exclusiv în apă dulce, s-a descoperit că bibanul cățărător poate suporta și apă de mare cu salinitate ponderată.

Faptul poate constitui o explicație pentru migrația acestui pește dinspre Asia (unde este specie indigenă) spre Sud, în prezent ajungând chiar și pe insulele mici Boigu și Saibai aflate în strâmtoarea Torres, ce desparte insula Noua Guinee din vestul Pacificului de #Australia.

Autoritățile australiene încearcă să prevină invazia bibanului cățărător, prevăzând amenzi penale de până la 200.000 de dolari australieni (aproximativ 138.000 de euro) pentru creșterea în captivitate a acestui pește sau eliberarea sa în natură, viu sau mort.

Bibanul cățărător este un prădător de dimensiuni medii, putând ajunge până la 25 de cm în lungime.

Anunțuri

Se hrănesc cu alți pești, dar și cu insecte (din apă și de pe uscat), precum și cu... păsări (asta dacă v-ați întrebat ce ar putea căuta în copaci). Abilitatea sa de a supraviețui pe uscat este dată de un fel de plămân rudimentar, un organ-accesoriu apărut pe parcursul evoluției.

Femelele de biban pot depune până la 100 de ouă ce plutesc liber la suprafața apei. Ponta este îngrijită până la eclozare.

Acești pești sunt socotiți o delicatețe culinară în țări asiatice și au o bună valoare de piață, întrucât carnea lor rămâne proaspătă pentru mai mult timp prin comparație cu a altor pești, fapt deosebit de important mai ales în zonele cu climă tropicală.