În ultimul timp, tot mai multe apariții misterioase au fost zărite pe cerul nopții sau zilei fără ca oamenii să poată găsi o explicație rațională pentru ceea ce au văzut. Internetul este practic invadat de mii de filmulețe în care, mai mulți oameni obișnuiți, au surprins pe cer fenomene inexplicabile. Astfel, până și banalele stele căzătoare pot fi de fapt, nave extraterestre care survolează Pământul.


Despre extratereștri s-a vorbit din cele mai vechi timpuri, însă acum oamenii tind să creadă tot mai mult în existența altor specii în Univers. Astfel, prăbușirea obiectului zburător neidentificat la Roswell, în anul 1947, când se presupune că cercetătorii au ridicat de la locul accidentului cadavre extraterestre pentru examinare, a iscat numeroase controverse în rândul oamenilor din acea vreme. Pe de-o parte, armata americană susținea că nu a fost vorba decât despre adunarea resturilor unui balon experimental care, se pare, că aparținea unui program secret. Pe de altă parte, oamenii susțin că au văzut destul de clar obiectul zburător neidentificat de formă circulară, care părea a fi o navă extraterestră și au acuzat armata americană pentru că au început o vastă operațiune de mușamalizare a prăbușirii navei extraterestre misterioase care a survolat Pământul în anul 1947.


Numele Roswell este asociat fără doar și poate cu OZN-urile, însă acesta nu este singurul caz care a făcut ca oamenii să creadă în existanța extratereștrilor. Chiar și în ziua de astăzi, există diverse mărturii a unor fenomene nocturne ciudate, cărora autoritățile încearcă să le găsească o explicație cât se poate de logică și rațională, afirmând că, în cele mai multe din cazuri este vorba despre aparate aeriene militare sau științifice secrete. 
Însă, în mod surprinzător, au fost și numeroase cazuri în care, nu s-a putut explica fenomenele apărute pe timpul nopții. Foarte multe dintre aceste cazuri au rămas un #Mister, care ne face să credem tot mai mult că într-o zi, omenirea va da nas în nas cu speciile extraterestre.