Inconfundabil cu dimensiunea sa mare, navigaţia sa maiestuoasă şi patru şeminee, a fost rapid construit, este luxos, confortabil şi elegant, şi a fost considerat invulnerabil; dar s-a scufundat în doar 18 minute. Istoria transatlanticului britanic Lusitania care cântărea 44.000 de tone are multe similitudini cu Titanicul (inclusiv acţiuni şi poveşti similare de curaj şi laşitate, şi chiar cu unii pasageri identici cu cei de pe Titanic). Ambele au fost considerate ca nescufundabile, dar au sfidat aroganţa şi nechibzuinţa destinului ajungând pe fundul marii, trăgând după ele o mare parte din echipaj şi pasageri. Titanicul s-a scufundat pe timp de noapte, în aprilie 1912, provocând 1.514 de decese, atunci când s-a ciocnit de un aisberg într-un accident nefericit care a provocat râuri de cerneală (şi celuloid). Lusitania s-a scufundat trei ani mai târziu, pe data de 07 mai 1915, în urmă cu aproape un secol, pe timp de zi, omorând 1.195 de persoane, inclusiv 123 de pasageri din SUA şi 94 de copii care călătoreau cu părinţii. Vaporul s-a scufundat în apropiere de coasta de sud a Irlandei după concederea unei singure torpile de submarinul german U-20 într-un episod în care, în conformitate cu unele dovezi, s-ar vedea mâna neagră a Amiralităţii britanice, dornici de a se angaja o dată pentru totdeauna reticenţi SUA în Primul Război Mondial. 
Unul dintre cei care suspectează existenţa acestui complot este scriitorul Erik Larson, autor al romanului "În Grădina Beasts", care tocmai a apărut în spaniolă cu date despre Lusitania; acesta a făcut în cartea sa o reconstrucţie istorică extraordinară şi interesantă cu ultimele momente din călătoria transatlantică în compania căpitanului Steamship Cunard de Liverpool şi scufundarea sa. Îşi merită subiectul, ca un roman de acţiune şi mult suspans. Larson, care pune faţă umană pe tragedia familiarizată a cititorului prin paginile cu aceleaşi personaje, de la pasagerii Lusitania până la căpitanul William Thomas Turner, comandantul submarinului care a fost rivalul vaporului. 


Kapitänleutnant Walther Schwieger, susţine că autorităţile britanice nu au reuşit să protejeze nava, pericolul s-a luat în considerare că scufundarea sa a provocat un ultraj la nivel mondial şi a condus la un război cu SUA de partea Aliaţilor, în ciuda evidenţelor. În orice caz, dacă a existat o astfel de strategie lucrurile nu s-au rezolvat nici până în ziua de azi.