Un studiu privind halucinatiile auditive sau, altfel spus, a vocilor interioare din capul nostru, ne spune ca majoritatea celor care au astfel de afectiuni aude voci cu diferite caractere, nu putine avand efecte fizice asupra corpului oamenilor. Cu alte cuvinte, vocile din capul nostru pot fi mult mai complexe decat se credea anterior.

Vocile din cap pot duce la disfunctionalitati precum psihoza, schizofrenia sau tulburarea bipolara. Ele pot fi insa experimentate de alte persoane fara ca specialistii sa poata puna un diagnostic. Oamenii de stiinta estimeaza ca 5% dintre adulti pot experimenta halucinatii auditive pe parcursul vietii.

Anunțuri
Anunțuri

Acestia au ajuns la concluzia ca persoanele care se confrunta cu asa ceva ar putea avea nevoie de terapie, recomandandu-se Terapia Comportamentului Cognitiv.

Oamenii de stiinta au colectat, prin intermediul unui chestionar online, raspunsurile a 153 repondenti care se confrunta cu aceasta problema. Intrebarile erau concentrate pe tema vocilor interioare auzite. Majoritatea repondentilor a fost diagnosticata cu afectiuni psihice, 81% dintre ei raspunzand ca aud voci multiple. Dintre acesti 153 repondenti, 26 au fost diagnosticati ca neavand nicio problema din acest punct de vedere.

Mai putin de jumatate dintre participanti au raspuns ca au auzit doar voci, 45% mentionand ca aceste voci au fost, mai degraba, niste ganduri venite de nicaieri sau o combinatie intre voci si ganduri.

Dintre persoanele interogate, 66% au precizat ca au simtit senzatii in corp in timpul halucinatiilor auditive.

Anunțuri

Unii dintre ei se simteau transpirati, altii simteau furnicaturi la maini sau la picioare. Vocile cu efect asupra corpului pareau a fi, mai degraba, abuzive sau violente, in unele cazuri chiar legate de experiente traumatice. Daca teama, anxietatea, depresia sau stresul au fost des asociate cu vocile, 31% dintre participanti au precizat ca au avut parte de emotii pozitive in timpul acestor halucinatii auditive.

Doctorul Angela Woods, de la Centrul Medical al Universitatii Durham, a afirmat ca descoperirile facute au rasturnat mai multe ipoteze cu privire la halucinatiile auditive. Totodata, aceasta a concluzionat ca este cruciala studierea sanatatii mintale si a experientelor umane din diferite perspective pentru a afla prin ce trec oamenii in acele momente.