România va rămâne fără #medici în scurt timp, dacă Guvernul nu va face nimic pentru a stopa exodul început acum câţiva ani. Deşi în campania electorală, PSD promitea miere şi lapte în sistemul sanitar, urmând să contruiască spitale, dotate ultramodern şi să le asigure medicilor şi personalului din sănătate salarii ce ar rivaliza cu cele primite de confraţii lor din spitalele lumii, iată că sistemul sanitar românesc se apropie, încet dar sigur, de colaps. Nu numai că nu vor creşte salariile de la 1 ianuarie 2018, aşa cum promiteau politicienii pentru un vot în plus, dar angajaţii din sănătate vor pleca acasă cu mai puţini bani, începând de anul viitor, "graţie" noilor reglementări fiscale.

Anunțuri
Anunțuri

În acest context, Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Socială "Solidaritatea" a realizat un sondaj printre angajaţii sistemului sanitar din România, ale cărui rezultate sunt, ce puţin dramatice, fie şi numai prin simplu fapt că 7 din 10 medici sunt gata să ia calea străinătăţii pentru o viaţă mai bună. Primii care şi-ar dori să plece sunt specialiştii şi rezidenţii, în proporţie de 76% şi respectiv 71,4%. În ceea ce priveşte asistentele medicale, doar jumătate dintre acestea ar pleca să lucreze peste hotare, respectiv 55,2%. În ceea ce-i priveşte pe aceştia din urmă, absolvenţii şcolilor postliceale sanitare sunt primii care vor să plece din ţară. 74,5% dintre ei spun că şi-au căutat deja un loc de muncă "afară", ceea ce explică numărul în creştere a cifrei de şcolarizare a şcolilor postliceale sanitare.

Anunțuri

Între motivele care i-ar putea determina pe medici şi #asistente să plece din spitalele din România, cele mai multe sunt legate de dispariţia unor avantaje, lucru prognozat a se întâmpla începând de anul viitor: scăderea veniturilor odată cu trecerea contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, caz în care peste 80% dintre medici şi asistente se gândesc să plece din România, dispariţia tichetelor de masă sau a sporurilor, creşterea orelor lucrate sau eliminarea zilelor suplimentare de concediu de odihnă.

Aşadar, în pofida promisiunilor sforăitoare făcute de guvernanţi şi a campaniei din ultimele luni, sistemul medical se va confrunta în viitorul foarte apropiat cu o situaţie dramatică, mult peste ceea ce se întâmplă acum în sănătate. Singura soluţie pare a fi, respectarea promisiunilor făcute în campania electorală, dar cum în România, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată, este puţin probabil ca PSD-ALDE, coaliţia aflată acum la guvernare să facă acest lucru. #sanatate