E o vorbă care spune că "Tot Banatu-i fruncea!". Mare adevăr dacă ar fi să ne luăm după ultimele evenimente, doar că din păcate Banatul e "fruncea" la lucruri neconvenţionale. Nici nu s-au stins bine ecourile apariţiei doamnei comisar al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului - filiala Timiş care trăgea dublă după dublă dintr-un film pentru adulţi, chiar într-unul dintre birourile instituţiei în care lucrează, că iată, un #Primar al unei localităţi din Timiş a fost surprins cu chiloţii în vine şi cucul la vedere în ipostaze care nu fac cinste unui edil, fie el şi de comună, din România.

Citeşte şi: VIDEO: Scene pentru adulţi filmate într-o instituţie publică din România

Este vorba de primarul comunei Coşteiu din judeţul Timiş, Petru Carebia, care şi-a făcut câteva selfie-uri pe care le puteţi vedea în galeria foto, pentru a le trimite unei pipiţe pe care dorea să o cucerească, probabil, chiar dacă e căsătorit, şi după cum reiese din dialogul celor doi şi ea ar fi cam cu "pereche".

Anunțuri
Anunțuri

Domnişoara pe care încearcă să o vrăjească "cu glume de centaur", vorba cântecului interpretat de Mihai Mărgineanu, se numeşte Andreea Alina sau mă rog, are un cont de #Facebook cu acest nume.

Imaginile au ajuns în posesia jurnaliştilor de la Lugoj Online, iar aceştia le-au dat publicităţii după ce în prealabil l-au întrebat pe edil despre aceste "iniţiative", deloc lăudabile. Primarul din Coşteiu nu a negat niciun moment că imaginile nu i-ar aparţine, ba din contră acesta a spus că le-a făcut în propria-i casă, ceea ce nu i se pare a fi o problemă.

Citeşte şi: Un primar îşi cumpără DIN BANII PRIMĂRIEI cele mai scumpe telefoane de pe piaţă

"Sunt poze pe care le-am făcut la mine acasă. Ce nu mai are omul voie să se pozeze? Nu le-am făcut la Primărie sau prin hoteluri, ci la mine acasă. Poza cu mine gol este trucată.

Anunțuri

Eu n-am făcut niciodată o asemenea fotografie. Ce dacă sunt persoană publică? Ce n-am voie să-mi fac poze? Ar trebui să-mi pun cenuşă în cap?", s-a arătat indignat edilul în momentul în care a fost întrebat de fotografiile apărute.

Petru Carebia e totuşi supărat că aceste poze au ajuns în spaţiul public şi a mărturisit că va depune plângere împotriva celui sau celei ce a făcut posibil acest lucru şi-l va da în judecată. "Am vorbit şi cu avocatul meu. Îl dau în judecată", spune primarul din Coşteiu. Edilul susţine că şi-a dus maşina la un service auto, uitându-şi telefonul în autoturism, iar pozele i-au fost furate din telefon şi că nu a trimis nicio fotografie indecentă niciunei fete. #PSD