Sentința în dosarul fostului primar al Constanței, Radu Mazăre va fi pronunțată astăzi de Curtea de Apel București. Radu Mazăre este judecat împreună cu alți 36 de inculpați în dosarul retrocedării plajelor din municipiul Constanța.

În cazul pentru care au fost judecați se estimează că prejudiciul adus statului ar depăși suma de 114 milioane de euro. Verdictul este așteptat după lungi procese care au durat 9 ani de zile. Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, a declarat în numeroase rânduri că s-a bazat întotdeauna pe specialiști pentru soluționarea corectă a acestui dosar din partea instanței, temându-se, totodată, ca nu cumva mediatizarea la care a fost expus involuntar să nu îl afecteze în verdictul dat de specialiști.

Anunțuri
Anunțuri

Fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, a fost trimis de #DNA în judecată pe 28 octombrie 2008, alături de mai multe persoane printre care se numără și actuali sau foști funcționari din Primăria Municipiului Constanța, dar și ai Oficiului de Cadastru și notari publici într-un dosar ce privește atribuirea ilegala a unor suprafețe mari de teren intravilan din municipiul Constanța, din Mamaia, din faleză și plajă.

Apărătorii lui Radu Mazăre au cerut pe 3 aprilie, la Curtea de Apel București, ca acesta să fie achitat în dosarul plajelor care au fost retrocedate, motivând că acele retrocedări au fost făcute cu ajutorul voturilor date de către toți reprezentanții Consiliului Local, voturi cu care inclusiv Prefectura a fost de acord. Această cerere a venit la cinci zile după ce procurorii DNA au cerut Curții de Apel București să acorde pedepse maxime pentru fostul edil Radu Mazăre, Cristian Borcea și Nicușor Constantinescu în același dosar al retrocedărilor frauduloase din județul Constanța.

Anunțuri

În același timp s-a cerut pentru ceilalți inculpați, constatarea încetării procesului penal având ca motiv prescrierea faptelor, ținând cont că au trecut aproape 9 ani de când se judecă acest caz.

Printre terenurile din dosar se numără și cei 27.000 de mp pe care edilul Constanței a construit Parcul acvatic de distracții Aqua Magic, cu ajutorul firmei de construcții Aqualand, pentru care fostul primar ar fi plătit un preț de o sută de ori mai mic decât prețul real.

Prima urmărire penală în acest dosar penal a început în luna decembrie 2005 și, de abia după trei ani, în octombrie 2008, au fost trimiși în judecată și cei 37 de inculpați. Ca măsuri asiguratorii care au fost luate în acest dosar este faptul că pe 15 februarie 2008, a fost pus sechestru asupra tuturor terenurilor ce proveneau din săvârșirea acelor infracțiuni. #Radu Mazare #Curtea de Apel Bucuresti