Pe 4 martie 2017, se împlinesc 40 de ani de la devastatorul #Cutremur din 1977, care a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 56 de secunde, provocând uriaşe pierderi umane şi materiale.

Anunțuri

Cele mai numeroase şi mai distrugătoare cutremure din România îşi au originea într-o zonă situatâ la Curbura Carpaţilor, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de Zona Vrancei, având o arie limitată care acoperă judeţele Vrancea şi Buzău.

Regiunea seismologică Vrancea reprezintă cea mai activă zonă epicentrală din România, fiind sursa a numeroase cutremure distrugătoare, menţionate din cele mai vechi timpuri, informaţii despre efectele unora dintre acestea datând încă dinainte de anul 1000 d.Hr..

Anunțuri

Spre deosebire de perioada antică şi medievală când efectele seismelor nu erau atât de grave, dat fiind faptul că aglomerările urbane nu erau prea dezvoltate, în epoca modernă şi mai ales în cea contemporană, cutremurele cu epicentrul în Vrancea au avut urmări catastrofale.

În medie, în Vrancea se produc 4 sau 5 seisme de mare adâncime mai importante (cu magnitudinea egală sau mai mare de 6,7 grade pe scara Richter), în fiecare secol, circa 10 seisme de magnitudine 6- 6,6 grade, cca.100 cutremure mai slabe, cu magnitudinea în jur de 5 grade pe scara Richter, precum şi 8-12 seisme cu magnitudinea sub 5 grade pe scara Richter, rareori resimţite în marile oraşe din sudul şi estul ţării, dar fără urmări.

Uneori se mai produc şi cutremure de tip crustal, la mică adâncime şi cu magnitudine redusă, ale căror efecte rareori ating 5 grade pe scara Richter.

În ultimele secole au fost remarcate prin amploarea efectelor mai multe cutremure vrâncene, cum ar fi cele produse în 1471,1516, 1545,1590,1605, 1620,1681, 1701, unele dintre acestea având efecte distrugătoare asupra unor vechi cetăţi medievale şi mănăstiri..

Anunțuri

La data de 6 octombrie 1908 s-a produs primul seism important din secolul XX, care a avut o magnitudine de 6,8 - 6,9 grade pe scara Richter şi s-a resimţit cu o intensitate mai mare la Adjud şi la Râmnicul Sărat.

Cutremurul produs in 10 noiembrie 1940, ora 3:39, la o adâncime de 150 de km. în Munţii Vrancei, a fost cel mai puternic produs după o lungă perioadă de timp, care fusese caracterizată de seisme de mai mică magnitudine.

Acesta a avut 7,4 grade pe scara Richter şi s-a făcut resimţit pe o arie foarte largă.

Urmările sale au fost catastrofale în special în oraşe din Moldova precum Panciu, Focşani şi Galaţi, dar şi la Bucureşti unde s-au prăbuşit sau avariat grav o serie de clădiri printre care blocul Carlton.

Cutremurul devastator din 4 martie 1977

Seismul s-a produs în Vrancea la ora 21:22 la o adâncime de 95 km şi a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter, fiind unul dintre cele mai distrugătoare cutremure care au încercat ţara noastră în epoca modernă.

Au fost grav afectate Muntenia şi mai ales capitala Bucureşti.

Anunțuri

Distrugeri importante s-au mai semnalat şi în alte localităţi din sudul şi estul ţării şi chiar în unele ţări vecine (Bulgaria unde în oraşul Sviştov au murit 100 de oameni şi Iugoslavia).

Cutremurul a provocat moartea a 1.570 de oameni şi rănirea altor 11.300. Poporul român a pierdut atunci mari personalităţi, printre care s-au numărat actorul Toma Caragiu, Alexandru Ivasiuc prozator, A.E. Baconski, poet şi eseist, criticul literar Mihai Gafiţa, regizorul român Alexandru Bocăneţ, cântăreţa Doina Badea şi alţii.

Au fost afectate grav numeroase cartiere de locuinţe şi obiective industriale, iar România a fost paralizată timp de aproape un minut.

S-a observat că există o ciclicitate a cutremurelor, însă nici un seismolog român nu s-a încumetat să facă predicţii, chiar dacă unii specialişti britanici si americani au prezis că în acest an în ţara noastră se va produce un cutremur major, de peste 6 grade pe scara Richter.

Este o ipoteză care nu poate fi demonstrată, mai ales că până acum nu a fost inventat un aparat cu ajutorul căruia să poată fi prevăzută data exactă a producerii unui seism. #catastrofă naturală #periodicitatea cutremurelor