În şedinţa de guvern din seara trecută au fost aprobate proiectele de legi privind graţierea şi de modificare a legii 254-2013, privind executarea pedepselor, precum şi a unei ordonanţe de urgenţă pentru modificarea Codurilor Penale.

A fost păstrat pragul de 200.000 de lei pentru abuzul în serviciu, astfel încât infracţiunile cu un prejudiciu sub acest prag nu vor mai face obiectul urmăririi penale.

Totodată a fost dezincriminată infracţiunea de favorizare a infractorului, inclusiv în cazul adoptării unor acte normative.

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat că măsurile de graţiere luate vizează evitarea sancţiunilor prevăzute în unele hotărâri pilot ale CEDO.

Anunțuri
Anunțuri

Ordonanţele adoptate de Guvern nu vizeză violatorii, faptele de corupţie, actele de violenţă, recidiviştii, pedepsele cu suspendare, iar recuperarea prejudiciiloreste prioritară.

Hotărârile luate în seara trecută de guvernul Grindeanu au produs reacţii imediate din partea celor care li s-au opus şi până acum.

Astfel, preşedintele Klaus Werner Iohannis a dat publicităţii rapid o declaraţie în care spunea printre altele că :

" Este o zi de doliu pentru Statul de drept, care a primit o puternică lovitură de la adversarii justiţiei, dreptăţiişi luptei împotriva corupţiei. Guvernul PSD şi ALDE a ignorat visul şi năzuinţele a milioane de români care vor să trăiască într-o ţară eliberată de corupţie. Astăzi Guvernul a anulat munca a zeci de mii de oameni oneşti şi curajoşi din Justiţia română."

PNL urmează să hotărască dacă parlamentarii acestui partid vor demisiona în bloc, pentru a forţa noi alegeri

Propunerea aparţine deputaţilor PNL Adriana Săftoiu şi Cătălin Predoiu, care sunt de părere că numai alte alegeri mai pot restabili situaţia.

Anunțuri

Fosta preşedintă a PNL, Alina Gheorghiu s-a declarat de acord cu iniţiativa Adrianei Săftoiu, adăugând că PNL trebuie să decidă rapid, direcţia pe care o va urma, iar Cătălin Predoiu a adresat patetic Guvernului României, spunând că :

"Fac un apel la ultima raţiune Guvernului, să nu publice ordonanţa, să repună ordonanţa pe ordinea de zi în această noapte şi să o retragă ! E singurul lucru pe care îl mai poate face ca să evite violenţa poporului."

Ordonanţa de modificare a Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial în noaptea trecută la ora 1:25, astfel încât măsurile pe care le prevede au intrat în vigoare imediat.

Fricţiunile dintre Guvern şi Opoziţie s-au reverberat şi în stradă, în noaptea trecută protestând în Capitală şi în alte oraşe din România, împotriva acestor ordonanţe, mii de oameni.

Situaţia rămâne complicată, fiind de aşteptat în orele următoare noi reacţii atât în şară cât şi în străinătate.

#Klaus Iohannis #Catalin Predoiu #Coruptie