Preşedintele Iohannis a anunţat că a semnat Decretul prin care şeful operativ al SRI, numărul doi în această importantă structură informativă, a fost eliberat din funcţie şi trecut în rezervă.

Generalul - locotenet Coldea a avut o ascensiune rapidă, după rolul important pe care l-a avut în conducerea Brigăzii antiteroriste a SRI, în operaţiunea de salvare a celor trei ziarişti români luaţi ostatici de terorişti în Irak, astfel încât pe data de 27 iulie 2005, a fost numit de preşedintele de atunci, Traian Băsescu prim - adjunct al directorului SRI, funcţie în care a rămas până în prezent, timp de 12 ani.

Trecerea sa în rezervă a lui Coldea a survenit la puţin timp după scandalul provocat de acuzaţiile grave formulate de fostul deputat Sebastian Ghiţă, inculpat într-un dosar penal şi dat în urmărire generală după dispariţia sa, la adresa şefului operativ al SRI, cu privire la amestecul acestuia în justiţie şi economie dar, şi ameninţările pe care acesta le-ar fi proferat la adresa unor înalţi factori de decizie din stat.

Anunțuri
Anunțuri

Comunicatul dat la sfârşitul anchetei interne de către SRI, menţionează că generalul locotenent Coldea nu a fost găsit vinovat de nimic, iar după finalizarea raportului, a decis repunerea sa în funcţie.

Cu toate acestea, în cadrul aceleiaşi şedinţe, Florian Coldea a solicitat directorului SRI, #Eduard Hellvig, eliberarea sa din funcţie, pentru motive care ţin de de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei.

Directorul SRI a solicitat preşedintelui Iohannis trecerea în rezervă a generalului Coldea. Până la numirea unui alt prim-adjunct al directorului SRI, atribuţiile acestuia au fost preluate de Eduard Hellvig.

Decizia de trecere în rezervă a generalului cu patru stele Florian Coldea, a fost luată după dezvăluirile făcute în mass - media de fostul deputat şi şef al Comisiei de Control al SRI a Camerei Deputaţilor, Sebastian Ghiţă, în legătură cu faptul că fostul adjunct al SRI ar fi petrecut cu familia, pe banii lui Ghiţă, concedii de lux în Insulele Seychelles, la Disneyland în SUA şi în Italia şi că a prezentat la serviciu drept justificare facturi false.

Anunțuri

Este pentru prima dată când un personaj de o asemenea anvergură ca Florian Coldea, este debarcat pentru nerespectarea legii şi a deontologiei profesionale.

Numeroşi jurnalişti au opinat că se pregăteşte o soartă asemănătoare procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, care este şi ea ţinta unor atacuri şi dezvăluiri ale aceluiaşi Sebastian Ghiţă.

De asemenea, rămâne de văzut dacă ancheta împotriva generalului în rezervă Florian Coldea va fi continuată de Parchet şi mai ales, dacă în locul acestuia, va fi numit sau nu, un personaj cu năravuri identice... #Klaus Iohannis #Laura Codruta Kovesi