Românii continuă să fie tot mai dezbinați în urma intențiilor guvernului PSD privind legea grațierii, amnistiei și modificării codurilor penale. Cei care se opun afirmă că se urmărește scăparea mai multor politicieni care au probleme de ordin penal ori sunt deja în închisori. #Liviu Dragnea a repetat că lucrurile nu stau așa.

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat pentru un post de televiziune românesc că intenționează să ia în calcul o eventuală angajare a răspunderii guvernului în Parlamentul României privind modificarea Codurilor penale ca și grațierea. O decizie definitivă va fi făcută luni, 30 ianuarie. Tot cu acea ocazie, potrivit portalului hotnews.ro, se va lua în considerare și o altă lege controversată, anume cea a răspunderii magistraților.

Anunțuri
Anunțuri

Aceștia din urmă au respins inițiativa, precizând că există destule pârghii de ordin legal prin care procurorii abuzivi să fie trași la răspundere. Există din partea acestora opinia că legea ar afecta independența magistraților din România.

Angajarea răspunderii guvernului PSD este de fapt o procedură accelerată de implementare a ordonanțelor care au scos în stradă mii de protestatari în câteva orașe ale țării. Se mai urmărește și modificarea conflictului de interese. Sursele media vorbesc și despre varianta adoptării ordonanțelor în două trepte, în acord cu deciziile Curții Constituționale.

Eugen Nicolicea, liderul social-democrat din Camera Deputaților, spune că măsurile vizate sunt constituționale, din punct de vedere al procedurilor de adoptare.

Opozanții acestor inițiative anunță un miting de amploare pentru duminică, 29 ianuarie, începând cu ora 17.

Anunțuri

Protestatarii anunță un marș începând cu ora 18, precizând că dacă la un moment dat numărul lor s-a ridicat la 28 000, numai în București, totul a fost civilizat, acuzând că unele televiziuni se ocupă de manipulare împotriva celor care au ieșit în stradă și sunt deciși să nu accepte legile grațierii și amnistiei.

Organizatorii protestelor, pe Facebook: "CNA-ul NU își face treaba. Este momentul să îi vizităm. Pe urmă mergem la Ministerul Justiției, și în final la #Guvern. Nu vrem demisia Guvernului, vrem numai să își respecte promisiunile pentru care a fost ales".

Mai sunt anunțate proteste la Cluj-Napoca, de la ora 17, în Piața Unirii și la Brașov, în Piața Prefecturii în aceeași zi de duminică.

În paralel, guvernul Grindeanu, potrivit sursei, intenționează să oblige companiile de stat la plata a 90 % din profituri către bugetul statului român obținute în 2016, sub formă de dividende pentru a putea face rost de bani ca să își poată respecta câteva promisiuni făcute în campania electorală.

Anunțuri

Sunt vizate zonele transporturilor și al companiilor energetice. Ministerul Energiei, nu a confirmat oficial informația, jurnaliștilor care au adresat întrebări despre această situație.

OUG 64/ 2001, specifică obligativitatea vărsării către bugetul de stat a 50 % și în niciun caz 90%, arată Ministerul Energiei într-un răspuns, alături de alte precizări detaliate. Există deci situația unei oponențe chiar în interiorul guvernului, însă decizia se poate schimba pentru cei 90 %, dacă guvernul va decide în ședință acest lucru. #Romani de pretutindeni