După ce ziarul Click a publicat o serie de informații despre #Alexandra Corina Bogaciu, aleasă deputat în Parlamentul României, pe care a prezentat-o în ipostaze extrem de sexi, reacțiile în rândul opiniei publice nu au întârziat să apară. Dacă majoritatea celor care au citit respectivele informații care au fost preluate și de publicația noastră, s-au grăbit să o acuze pe tânăra de 27 de ani că a ajuns pe nedrept în Parlamentul României,deoarece este nepoata lui Florin Pandele, primarul din Voluntari, au existat și opinii contrare ale unor lideri ai tinerilor din România care i-au acuzat pe cei care au prezentat informațiile de un anumit tip de misoginism.

Anunțuri
Anunțuri

Unul din cei care i-au luat apărarea Alexandrei a fost #Cristi Popescu, fost președinte al studenților din România și actual vicepreședinte al Consiliului Tineretului din România. Iată ce a postat acesta pe pagina personală de facebook:

"Sper să prind ziua când vor dispărea știrile de genul acesta! Mi se par de un misoginism grobian, incompatibil cu ceea ce ne pretindem că suntem în România lui 2016.

Nu văd care e legătura între faptul că arată bine, că are un bust voluptos și că are câteva poze mai senzuale cu abilitățile ei de bun sau prost parlamentar. Probabil (pseudo)jurnalistul care a scris această știre și cei care s-au grăbit să dea share-uri de zor au impresia că toate femeile care arată bine sunt neapărat și proaste. O femeie care e un bun parlamentar e musai să fie masculinizată, să poarte cămăși încheiate până la gât și costume bărbătești? N-am văzut absolut nimic în articol despre ce își propune să facă această tânără - pe care nu o cunosc, ce idei are sau ce experiență a avut care să spună despre ea dacă e sau nu potrivită pentru noul rol.

Anunțuri

Doar un text tendențios care, în definitiv, se leagă de faptul că e femeie.

Nu am văzut niciun articol similar despre pătrețelele noilor aleși sau despre cât de des au mers la sala unii dintre ei, că sunt sigur că nu toți au burtă și chelie.

Și cel mai grav e că persoana care a semnat articolul e tot de sex feminin, exemplul perfect că e nevoie de mult mai multă educație și promovare a problemelor de egalitate de gen în România."

Iohannis a făcut astăzi primele declarații. Nu renunță la criteriile de integritate

VIDEO: Șefii PRU își bat joc de Antena 3 și de Liviu Dragnea #Parlament