În timp ce presa din România s-a concentrat astăzi mai ales pe interdicția dată de MAE maghiar tuturor diplomaților de a participa la ceremoniile ambasadelor românești din întreaga lume, ceremonii organizate cu prilejul sărbătorii Zilei Naționale ale României, doi etnici maghiari au demonstrat că politica nu poate sta în calea conviețuirii pașnice între români și maghiari.

Gesturi superbe a doi etnici maghiari cu prilejul Zilei Naționale a României

Primul gest care atrage atenția și care a fost preluat pe blogul său de Dan Tănasă, este mesajul postat pe pagina sa de socializare de Szilvassy Valeriu, cetățean român de etnie maghiară care a fost prezent astăzi la București la parada de 1 Decembrie.

Anunțuri
Anunțuri

Szilvassy Valeriu a participat astăzi la manifestările dedicate Zilei Naționale a României organizate în municipiul București. Valeriu a postat și un mesaj emoționant pe profilul său de Facebook cu privire la această sărbătoare națională.Lângă o poză în care stă sub Arcul de Triumf și ține în mână tricolorul acesta a scris că: „Sunt cetatean Roman si sunt mandru de asta chiar daca sunt etnie maghiara. Iubesc Romania, ii respect constitutia si integritatea teritoriala”. Mai mult el a susținut că este unionist și că speră ca Unirea între Basarabia și România să aibă loc când mai curând. “La Multi Ani tuturor Romanilor indiferent de etnie sau de religie” și-a încheiat Valeriu mesajul de pe facebook pe care îl puteți vedea în integralitatea sa la sfârșitul articolului.

Un alt gest deosebit a fost făcut astăzi de ultramaratonistul Levente Polgar, un cetățen român din Aiud de origine maghiară, în vârstă de 33 de ani, care a rămas fără mâna dreaptă acum câțiva ani în urma unui accident.

Anunțuri

În ciuda faptului că nu are o mână el este unul din cei mai buni alergători din alba și astăzi a alergat 35 de kilometri de la Aiud la Alba purtând un tricolor românesc.

“Când am alergat de la Aiud la Alba Iulia m-am gândit la sacrificiul pe care l-au depus eroii noştri. Nu poţi să te gândeşti la lucruri negative de Ziua României.”- a declarat etnicul maghiar la sosirea la Alba Iulia, citat de Mediafax.

Două gesturi de normalitate care trebuie apreciate și promovate.

Poate te interesează:

Anunț făcut astăzi de autoritățile britanice cu privire la românii din UK

Doi cetățeni români se filmează când fură dintr-un magazin britanic

#Romani de pretutindeni