V-am dezvăluit în articolele anterioare dezvăluiri extrem de interesante cu referire la modul în care bugetul public a fost devalizat la Poliția Locală Sector 1 în perioada 2009-2014.

Dar se pare că la această instituție publică există o apetență deosebită pentru supravegherea bucureștenilor, supraveghere care după cum au demonstrat procurorii DNA, se face pentru a servi diverse grupuri de interese infracționale.

Exclusiv: Dovezi ale modului în care s-au furat bani publici la Poliția Locală

Procurorii au constatat că, prin intermediul Poliției Locale Sector 1, s-au realizat filaje ilegale, în perioada 2009-2014, care erau puse apoi la dispoziția “Grupării Moisescu” dar se pare că lucrurile sunt mult mai grave în acestă privință.

Anunțuri
Anunțuri

Avem informații certe că Poliția Locală Sector 1 a achiziționat în anul 2011, drone de supraveghere ultra performante, drone care sunt chiar unice în România. Chiar dacă acestea nu au fost niciodată omologate, dronele au costat o sumă uriașă din banii publici și au fost ținute la secret de conducerea poliției locale. Mai exact Mihail Andrei, directorul general al Poliției Locale Sector 1 a decis să cheltuie banii publici pe drone de supraveghere pe care în mod legal nu le putea folosi.

Declarații bombă la DNA. Angajații Poliției Locale Sector 1 recunosc tot

Din anul 2011 și până acum aceste drone sunt ținute în magaziile Poliției Locale Sector 1, ceea ce naște numeroase semne de întrebare.

  • S-au folosit vreodată acele drone pentru a se face supravegheri ilegale de către șefii Poliției Locale?
  • Dacă dronele nu sunt utilizate de mai bine de 5 ani de zile care a fost rostul ca bugetul public să fie secat de o sumă importantă de bani pentru ca acestea să fie achiziționate?

Chiar așa sat fără câini să fie la această instituție în care s-au furat pe față banii publici încât nimeni să nu ia măsuri? Oare cu ce-l au la mână pe primarul Tudorache foștii șefi ai Poliției Locale Sector 1 dacă acesta i-a numit iarăși la conducerea instituției exact pe aceia care au permis jefuirea bugetului acestei instituții.

Anunțuri

Și mai ales la ce folosesc aceste drone superformante de supraveghere (vorbim de drone destinate special supravegherii nu de jucării) care stau degeaba în magaziile instituției de 5 ani de zile? Oare chiar stau degeaba?

Mai multe detalii despre jaful din Pol. Locală Sector 1 vezi mai jos:

Declarații la DNA: Așa se luau șpăgile pentru mașinile ridicate la Poliția Locală

Exclusiv: Detalii incredibile despre șpaga luată la Poliția Locală Sector 1

#Politia Locala Sector 1 #Coruptie