În timp ce marea majoritate a tinerilor din România se chinuie, la 22 de ani, să-și găsească un loc de muncă după ce au terminat o facultate, există și tineri care la această vârstă întorc banii deja cu lopata. Nu mai puțin la 22 de milioane de euro se ridică averea estimată a lui #Vlad Alexandru Cristescu, conform top 300 cei mai bogați români realizat de publicația Capital.

Conform jurnaliștilor de la adevarul.ro, Vlăduț este patron de firmă de curățenie care a crescut în ultimii ani cât alte firme în zece. Mai exact el deține pachetul majoritar de acțiuni la firma Libri Events, care are ca principal obiect de activitate servicii de curățenie.

Anunțuri
Anunțuri

Dar Vlad Alexandru Cristescu neagă acest lucru și a transmis un punct de vedere pe care îl prezentăm mai jos:

"Prin articolul publicat de dvs. s-au adus la cunoștința publicului larg o serie de informații neadevărate însoțite de titulatura de „cel mai tânăr milionar român” acordată persoanei mele, precum și informații legate de faptul că atribuirea acestei titulaturi este rezultatul asocierii persoanei mele cu societatea LIBRO EVENTS S.R.L. în care în 2015 nu am deținut calitatea de asociat. Menționez că nici în prezent nu dețin vreo calitate în aceasta societate. Asocierea persoanei mele cu societatea LIBRO EVENTS S.R.L. la nivelul anului 2015 nu are fundament real.

Informațiile utilizate de publicația care a elaborat și a făcut cunoscut opiniei publice „TOP - 300” nu sunt adevărate și au fost preluate în mod vătămător de către publicația dvs., încălcând dreptul meu constituțional la propria imagine.

Anunțuri

Conținutul articolului este redactat într-un mod tendențios, menit să șocheze opinia publică și să o atragă prin informații false, încălcând astfel dreptul constituțional la informare și obligația corelativă a oamenilor de presă de a verifica corectitudinea informațiilor răspândite prin presă. Art. 31 alin. (4) din Constituție prevede: „Mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.” Precizăm că veridicitatea informațiilor dvs. este infirmată în totalitate de faptul că, în anul de referință 2015, la care s-a raportat publicația pe care o citați drept sursă pentru elaborarea „TOP – 300”, nu am deținut calitatea de asociat al societății LIBRO EVENTS S.R.L., aspect care putea fi observat printr-o verificare la ONRC. Nici cifrele de profit ale societății LIBRO EVENTS S.R.L., astfel cum au fost preluate în cuprinsul articolului nu sunt cele reale, printr-o simplă verificare a informațiilor publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe, putându-se vedea că profitul societății în 2015 a fost de 13.214.023 lei.

Anunțuri

Corectarea informațiilor nereale publicate se impune cu atât mai mult cu cât acestea, atrăgând în mod nefavorabil atenția publică asupra persoanei mele, constituie expresia unui abuz al libertății de exprimare. Libertatea de exprimare, deși garantată constituțional, nu trebuie tratată ca o libertate absolută, întrucât art. 30 alin. (6) din Constituția României prevede: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.” Atrag atenția asupra caracterului răuvoitor al folosirii numelui meu într-o alăturare nereală în context cu numele societății LIBRO EVENTS S.R.L., față de care presa a dezvoltat un obicei în a publica și a răspândi informații false și scandaloase cu scopul de a naște controverse, de a șoca și de a căuta senzaționalul. Informațiile au fost preluate în peste 30 de site-uri, majoritar site-uri cu un puternic impact la nivel național, iar prejudiciul moral care mi se aduce este evident, în contextul în care se analizează în detaliu viața mea privată, iar în mediul on-line se afirmă deja ca voi fi supus unor verificări, deși nu am nicio legătura cu situația relatată.

Nerespectarea dreptului la imagine și încălcarea limitelor libertății de exprimare a fost condamnată în repetate rânduri de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind de notorietate poziția Curții cu privire la obligația fiecărui stat de a restrânge libertatea de exprimare și de a o sancționa atunci când aceasta se impune ca o măsură necesară pentru protecţia moralei, a reputaţiei sau a drepturilor altora. Este evident că prin acest articol cu profund caracter prejudiciabil se încalcă rolul presei de „câine de pază al democrației” precum și obligația de a oferi opiniei publice informații reale."

Andreea Marin a răbufnit după anunțarea divorțului: "Să-ți fie rușine"

Video: Filmuleț senzațional cu români în metrou la Londra, astăzi 13 noiembrie #Finante