Tabloidul britanic ”The Sun” a publicat un articol despre ”copiii sclavi” din România, care lucrează pentru a asambla jucăriile din ouăle Kinder, în urma unui reportaj realizat de jurnaliștii săi în județul Satu Mare. Potrivit acestora, cei care asamblează jucăriile câștigă doar 1,16 lei/oră, muncind chiar și 13 ore în fiecare zi. Asamblarea jucăriilor din cunoscutele ouă de ciocolată ale celui de-al treilea producător de dulciuri din lume, compania Ferrero, le ocupă aproape tot timpul românilor care desfășoară această activitate în propriile locuințe, fiind comparată mai degrabă cu sclavia mai degrabă decât cu un loc de muncă. Pentru o mie de astfel de jucării, o #familie cu doi copii câștigă circa 20 de lei, în timp ce un singur produs finit este vândut cu 4-5 lei.

Anunțuri
Anunțuri

Jucăriile asamblate sunt adunate în saci și transportate la o fabrică a unei companii din municipiul Carei.

După publicarea respectivului articol, atât Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Satu Mare, cât și Inspectoratul Teritorial de Muncă, s-au autosesizat și au demarat anchete cu privire la acest caz. Directorul general al D. A.S.P. C. Satu Mare, Mariana Dragoș, a spus că instituția pe care o conduce a început cercetările pentru a afla dacă faptele prezentate de către jurnaliștii britanici sunt reale și dacă copiii au fost exploatați de către părinți sau dacă au fost privați de dreptul la educație. În stabilirea rezultatului cercetărilor și întocmirea unui raport final vor fi implicate atât autoritățile locale cât și ITM Satu Mare și organele de poliție, informează stirileprotv.ro.

Anunțuri

Articolul celor de la The Sun a prezentat mai multe familii sărace din România care lucrează pentru sume mici de bani asamblând mii de jucării în condiții precare, lipsite de igienă. Familiile sunt aprovizionate cu ouă și piese din plastic de către o firmă numită Prolegis, un subcontractor pentru Romexa SA, potrivit ziariștilor britanici. Inspectoratul Teritorial de Muncă a început anchete, două echipe de control fiind trimise la cele două companii, verificările fiind în curs de desfășurare.

Potrivit digi24.ro, mama copiilor care apar în reportajul realizat de ”The Sun” și despre care ziariștii din Marea Britanie au scris că lucrează împreună cu aceștia la asamblarea pieselor de plastic, susține că unele dintre răspunsurile pe care le-a dat reporterilor au fost modificate iar copiii săi nu lucrează 13 ore pe zi așa cum apare în articol. Aceasta mai spune că nu a înțeles în totalitate întrebările care i-au fost adresate de către jurnaliști, care i-ar fi promis soțului ei că îl vor ajuta să îți găsească un job în Regatul Unit.

#Romani de pretutindeni #Locuri de munca